Menu
in

La Repubblica susține că premierul Boris Johson și-a botezat copilul în Italia. Downing Street: ”Această poveste este complet neadevărată”

Guvernul britanic a dezminţit luni că premierul Boris Johson s-ar fi deplasat în Italia la mijlocul lunii septembrie, aşa cum a scris cotidianul italian La Repubblica, Downing Street precizând că prim-ministrul nu a călătorit în Peninsulă în ultimele luni, transmite Reuters.

Potrivit cotidianul La Repubblica, care citează un comunicat al autorităţii aeroportuare din Perugia, Boris Johnson a fost văzut în acest oraş între 11 şi 14 septembrie. Johnson a călătorit la Perugia pentru a-şi boteza fiul născut în această vară, Wilfred, adăugă publicaţia.

”Această poveste este complet neadevărată”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street 10.

Prim-ministrul nu a călătorit în Italia în ultimele luni. Oricine publică aceste afirmaţii repetă un fals”, a adăugat purtătorul de cuvânt al biroului lui Johnson.

Puţin mai devreme, secretarul britanic al transporturilor, Grant Shapps, a spus şi el că informaţia este eronată. ”Din câte înţeleg, este complet neadevărat. Am verificat încă o dată în această dimineaţă şi este vorba despre o poveste eronată”, a afirmat responsabilul britanic.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.at/situatia-coronavirus-in-austria-a-scazut-numarul-infectiilor-viena-nu-mai-este-pe-primul-loc-iata-evolutia-pe-regiuni/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version