in

Ministrul de Externe italian, mesaj furios: «Nu acceptăm să fim trataţi ca o colonie de leproși»

Ministrul de Externe italian, Luigi di Maio, a avertizat că Italia nu va accepta să fie tratată ca o colonie de leproși, promițând o primire călduroasă turiștilor străini în această vară și avertizând celelalte state ale Uniunii Europene să nu își închidă porțile în fața italienilor, relatează Reuters. Reacţia a venit după ce unele state UE intenționează să păstreze ușa închisă pentru vizitatorii din țările care au avut un număr ridicat de infecții cu COVID-19.

“Am auzit vorbindu-se mult despre Italia în aceste zile. Nu este momentul să polemizăm, dar ţin să precizez un lucru: pretindem respect. Dacă cineva îşi imaginează că ne poate trata ca pe un lazaret, atunci să ştiţi că nu vom rămâne fără reacţie”, a scris Di Maio pe Facebook.

Roma pledează pentru o reluare coordonată a deplasărilor în Europa din 15 iunie, ceea ce ar marca o repornire la scară continentală a turismului, un sector-cheie pentru economia italiană, acum îngenuncheată.

Unde nu sunt doriţi italienii

Câteva state vecine – în special Austria şi Elveţia – refuză însă o redeschidere a frontierelor lor terestre cu Italia la acea dată, provocând nemulţumire la Roma, care vede în acest refuz o modalitate ocolită de a împiedica venirea turiştilor în Peninsulă.

„Italia este în continuare o ţară roşie, chiar dacă situaţia s-a ameliorat deja în anumite regiuni”, a declarat în această săptămână ministrul austriac al sănătăţii, Rudolf Anschober (Verzii).

Şi Grecia a anunțat că urmează să își redeschidă granițele pentru cetățenii din 29 de țări, excluzând însă italienii, spanioli și britanicii.

În chestiunea redeschiderii frontierelor, „avem nevoie de un răspuns european pentru că, dacă acţionăm în mod diferit şi dezordonat, spiritul UE este pierdut. Şi Europa se prăbuşeşte”, este de părere Di Maio.

„Răbdarea noastră are limite. Înţeleg concurenţa între diferitele state, ea este legitimă, cu condiţia să fie sănătoasă şi echitabilă”, a subliniat el, lăudând „frumuseţea unică, minunile şi plajele unice” ale ţării sale.

«Nu acceptăm liste negre»

Șeful diplomaţiei italiene a mai anunţat că se va deplasa în Germania pe 5 iunie, în Slovenia pe 6 iunie şi în Grecia pe 9 iunie, pentru discuţii cu omologii săi. „Le voi explica colegilor mei că Italia este pregătită să primească turişti străini din 15 iunie şi că vom acţiona cu maximă transparenţă”, a arătat el.

„Situaţia internă, toate datele despre contagieri, vor fi în continuare publice. Le voi explica că nu acceptăm liste negre şi că nu avem nimic de ascuns, dimpotrivă. Noi am acţionat întotdeauna în mod responsabil şi transparent şi vom continua să o facem”, a mai dat asigurări Di Maio.

Italia are al treilea cel mai mare număr al deceselor cauzate de COVID-19 la nivel mondial, peste 33.000 de italieni pierzându-și viața de la izbucnirea pandemiei pe teritoriul național în 21 februarie.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Român de 37 de ani din Italia, ținut nevinovat în închisoare, a primit o despăgubire de numai 19.000 de euro, după 9 ani de procese

avion închiriat românce

Italianul care a închiriat un avion privat pentru muncitoarele din România: «Italienii nu vor să muncească la câmp sau în vie»