in

O parte a insulei Sardinia este devastată de incendii, Italia cere ajutorul ţărilor vecine: ”Este o catastrofă fără precedent”

Italia a cerut ajutorul ţărilor europene vecine pentru a lupta împotriva incendiilor care devastează o parte a insulei Sardinia, unde sute de locuitori au fost obligaţi să-şi părăsească domiciliul. 

„Este o catastrofă fără precedent”, a declarat, duminică, guvernatorul insulei, Christian Solinas, în timp ce vânturile calde complică eforturile pentru a se ţine focul sub control.

Aproximativ 1.200 de persoane au fost evacuate din casele lor, inclusiv rezidenţi ai unei instituţii medicale, potrivit Rai News. Turişti speriaţi se numără printre persoanele care au fugit de micul sat de pe coastă Porto Alabe, potrivit sursei.

Mii de oameni au protestat la Torino împotriva Green Pass, astăzi manifestații în toată Italia

Avioanele de intervenţie Canadair se alimentează cu apă în largul satului Porto Alabe, zburând apoi peste proprietăţile din apropierea ţărmului şi stropind vegetaţia în flăcări chiar în spatele caselor.

Ministrul italian de externe, Luigi Di Maio, a indicat pe Facebook că Protecţia civilă italiană a solicitat altor ţări europene să îi pună la dispoziţie avioane pentru a combate incendiul. Două au plecat deja din Franţa, a precizat el.

O vastă regiune din provincia Oristano (vestul insulei) a fost pusă „în genunchi din cauza incendiului devastator”, a subliniat ministrul.

Aproximativ 20.000 de hectare de vegetaţie au căzut pradă flăcărilor, numeroase proprietăţi au fost distruse şi animale ucise, a indicat guvernatorul. Nivelul de pericol al incendiului rămâne „extrem”, a subliniat Protecţia civilă.

Circa 7.500 de persoane angajate în operaţiunile de salvare, printre care membri ai poliţiei pădurilor şi Crucii Roşii, acordă ajutor persoanelor evacuate şi celor aflaţi în pericol, au indicat pompierii, notează Agerpres.

Este prea devreme pentru a evalua amploarea distrugerilor cauzate de incendii, a spus Christian Salinas care intenţionează să ceară ajutor guvernului pentru reîmpădurirea zonelor devastate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Român de 45 de ani înecat la Savona, s-a aruncat în apă în ciuda mării agitate

Contestații dure după alegerile de la PNL Diaspora: ”Cuplul Badea-Făgărășian, ”bădălăii” Diasporei?”