Menu
in

Papa Francisc şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea au primit prima doză a vaccinului împotriva COVID-19

Atât Papa Francisc, cât şi fostul suveran pontif Benedict al XVI-lea au primit prima doză a vaccinului împotriva COVID-19, a anunţat joi Vaticanul, potrivit agențiilor de presă.

Papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, şi fostul suveran pontif Benedict, în vârstă de 93 de ani, au fost vaccinaţi în cadrul programului de inoculare de la Vatican care a demarat miercuri. Ambii sunt sunt vulnerabili la contractarea virusului având în vedere vârsta înaintată.

Papa Francisc este probabil mai expus riscului întrucât în tinereţe, pe când se afla în Argentina, a suferit o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân în urma unei infecţii. Fostul papă Benedict are o stare de sănătate fragilă şi suferă de numeroase afecţiuni asociate vârstei înaintate, cum ar fi artrita.

La Vatican s-au înregistrat mai puţin de 30 de cazuri de coronavirus, cele mai multe printre membrii Gărzii Elveţiene, care trăiesc în regim de cazarmă.

Papa Francisc a declarat în weekend că toată lumea ar trebui să se vaccineze. ”Este o alegere etică pentru că te joci cu sănătatea ta, cu viaţa ta, dar şi cu vieţile celorlalţi”, a declarat suveranul pontif pentru postul italian de televiziune Canale 5.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version