in

Parlamentul italian ar putea fi ales și de români! Plan șocant: vot politic numai cu rezidența

În Italia, românii pot vota doar la alegerile locale. Un apel semnat de 176 de parlamentari susține că rezidenții străini – cetățenii comunitari (deci, implicit și românii), dar și cei extracomunitari care sunt în Italia de 5 ani – ar trebui să voteze la alegerile parlamentare, să nu mai fie necesară cetățenia italiană pentru a vota la alegerile politice.

Să se acorde dreptul de vot tuturor rezidenților, comunitari sau nu, indiferent dacă au sau nu cetățenia italiană, susține apelul.

În timp ce aprobarea reformei cetățeniei s-a împotmolit la Senat și aprobarea sa pare improbabilă, un alt subiect zguduie politica italiană: apelul pentru ca rezidenții străini să poată vota nu numai la administrative, ci și la politice.

O persoană, un vot

Apelul ”O persoană, un vot”, promovat inițial de părintele Alex Zanotelli, preot și misionar italian angajat în lupta pentru drepturile imigranților, a fost acceptat de 176 de parlamentari de stânga, devenind o solidă propunere politică. Printre semnatari, trei foști miniștri: Maria Chiara Carrozza, Giuseppe Fioroni și Cecile Kyenge. Printre parlamentari, deputații Francesco Boccia și Cristian Iannuzzi, dar și Vannino Chiti, Monica Cirinnà, Giuseppe Civati, Paolo Corsini, Gianni Cuperlo, Alfredo D’Attorre, Loredana De Petris.

Legislația actuală prevede că cetățenii străini comunitari rezidenți în Italia și înscriși pe listele electorale își pot exercita dreptul de a alege și a fi aleși, cu excludere de la funcția de primar la alegerile locale și de circumscripție. Însă se referă la cetățenii comunitari. Pentru extracomunitari, se face referire la Convenția de la Strasburg, ratificată acum peste 20 de ani de Italia, care prevede întocmai dreptul de vot activ și pasiv pentru toți străinii, cu condiția să fie rezidenți în mod legal într-unul dintre statele UE în ultimii cinci ani de dinaintea alegerilor. Convenție oricum nerespectată de multe țări UE, inclusiv Franța și Germania.

De ani de zile zace în Parlament o propunere de lege a ANCI – Asociația Națională a Primăriilor din Italia, care solicită acordarea dreptului de vot la alegerile locale tuturor străinilor rezidenți de cel puțin 5 ani.

În apelul semnat de 176 de parlamentari se amintește că «premiza de facto a apelului este că trăiesc în mod stabil în Italia peste cinci milioane de persoane nenative, care aici au rezidența, aici muncesc, aici plătesc taxele, aici își trimit la școală fiii care cresc cu limba și cultura țării noastre; aceste persoane respectă legile noastre, contribuie intens la economia noastră, contribuie în mod determinant la susținerea sistemului nostru de pensii, contribuie în mod decisiv la împiedicarea declinului demografic al țării noastre; sunt în concluzie milioane de persoane care aduc Italiei beneficii uriașe» și deci nu se poate «continua să se nege întâiul drept democratic a milioane de oameni care trăiesc în mod stabil aici».

Potrivit semnatarilor, există și o premiză legală care este reprezentată întocmai de proiectul de lege al ANCI care dictează «normele pentru participarea politică și administrativă și pentru dreptul de electorat fără discriminări de cetățenie și de naționalitate». Chiar dacă propunerea se referă numai la alegerile locale, potrivit semnatarilor apelului «acel cadru juridic poate fi alocat și alegerilor politice». Străinii rezidenți în Italia sunt circa cinci milioane și dintre aceștia extracomunitarii reprezintă aproape jumătate. Având în vedere că italienii sunt tot mai reticenți să meargă la urne, ar putea fi o soluție pentru revigorarea participării electorale.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

”Români care au pleacat în străinătate cu agenții s-au trezit în sclavie”, interpelare în Parlament a unui deputat, adresată ministrului muncii

”M-aș întoarce ACASĂ pe jos, chiar și ducând cu mine tot ce am agonisit aici în străinătate”, apelul unui român din Italia