in

Rieti, transporta 200 de kg de carne în portbagaj, român denunţat și amendat cu peste 6000 de euro

Pe 15 iunie, poliţia rutieră din Rieti a oprit pe SS4 un vehicul care transporta în portbagaj, în condiţii foarte proaste de conservare, circa 200 de kg de cărnuri proaspete şi prelucrate destinate vânzării în detaliu pe teritoriul localităţii. La volanul vehiculului, model station wagon cu numere bulgăreşti, se afla un cetăţean român.

În portbagaj transporta, păstrată în simpli saci din plastic, o cantitate enormă de carne de porc. La cererea documentaţiei aferente transportului şoferul a prezentat un act din care se deducea că acea carne, produsă la o firmă din Roma, urma să ajungă la vânzare pentru consum la un magazin din Rieti.

Imediat operatorii Poliţiei Rutiere au cerut intervenţia personalului de la Unitatea Sanitară Locală care, intervenind cu promptitudine, a procedat pe loc la efectuarea verificărilor necesare din care a reieşit că transportul de cărnuri proaspete şi prelucrate, într-o cantitate totală de circa 200 de kg, toate destinate vânzării, fusese efectuat cu ajutorul unui vehicul fără autorizaţie sanitară şi contrar dispoziţiilor de igienă în vigoare privind temperatura de refrigerare.

Poliţia Rutieră l-a denunţat astfel pe român pentru infracţiunea de «distribuire pentru consum de substanţe alimentare în stare proastă de conservare», şi a pus cărnurile sub sechestru interzicând comercializarea acestora.

În plus, bărbatul este acuzat de încălcări administrative pentru nerespectarea dispoziţiilor igienice referitoare la containerele de încărcare dar şi de încălcarea normativei comunitare privind cabotajul rutier. În total s-au aplicat amenzi în valoare de peste 6.000 de euro.


Citiți și:

Padova, abator în apartament, miei salvaţi de poliţie

Modena, coșmarul din abatoare, plătiți cu 4,50 euro pe oră. ”Suntem în stare de sclavie”

Propunere de lege în Italia: Până la 2 ani de închisoare pentru cei care mănâncă iepuri de rasă

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Rimini, român accidentat de un scuter, lovit la cap de marginea trotuarului: a murit pe loc

Angelica Vasile, românca aleasă consilier la Milano: ”Am purtat mereu în inimă originile mele”