in

Roma, bandă de tineri masacrează un bengalez: ”Jeg negru”

Mai întâi insulte, cum ar fi ”jeg negru”, apoi loviturile. Agresiune cu caracter rasist noaptea în centrul Romei. Victimele, un bengalez și un egiptean, au fost încercuite de cinci tineri în piazza Cairoli și agresate, după ce au fost insultate. Cel mai mult a avut de suferit bangladezul de 27 de ani, transportat la spital cu traumatisme la față considerate vindecabile în 30 de zile.

Poliția reținut cinci tineri cu vârstele între 17 și 19 ani. Unul dintre ei, un ultraș din Roma cu antecedente penale, a fost arestat cu acuzația de tentativă de omor: potrivit investigatorilor, s-a năpustit asupra victimei când deja era la pământ, lovind-o în mod repetat cu picioarele în față. Ceilalți au fost denunțați pentru vătămare corporală gravă.

Alarma s-a dat în jurul orei trei noaptea, pe 28 octombrie, când poliția a intervenit pentru a acorda ajutor unui bărbat care sângera prăbușit la pământ în piazza Cairoli. Lângă el se afla un cetățean egiptean care a povestit că au fost victimele unei agresiuni din partea unor tineri, care le-au adresat insulte rasiste, trecând apoi la forța fizică. În urma descrierilor furnizate de victime, agenții de la comisariatul din Trevi i-au reținut la scurt timp după pe cei cinci tineri pe via Botteghe Oscure.

Unul dintre ei, Alessio Manzo, 19 ani, este acuzat de tentativă de omor agravată de ură rasială. Agresiunea a fost precedată de o serie de insulte rasiste. În locuința tânărului au fost găsite, pe timpul unei percheziții, simboluri fasciste.

«Salvat de prietenele rasiștilor»

Tânărul bengalez bătut la sânge în piazza Cairoli a povestit, pentru Corriere della Sera, că a fost salvat de fetele care erau cu bătăușii: «Au fost curajoase, i-au împins pe bătăuși». Este internat cu prognostic rezervat la San Camillo.

«Dacă nu ar fi fost acele fete, probabil m-ar fi ucis». Kartik Chondro este sigur de acest lucru. «Am fost salvat de două fete care erau cu cei care m-au bătut», precizează ospătarul bengalez rupt în bătaie sâmbătă noapte în piazza Cairoli, la doi pași de Ministerul Justiției, de o bandă de huligani rasiști. Chondro, de 27 de ani, este internat cu 30 de zile prognostic de vindecare în Secția de Chirurgie Maxilo-Facială a Spitalului San Camillo. Are fața distrusă: mandibulă, orbite oculare și nas fracturat. Potrivit poliției, a fost adus în acest hal de un elev de 19 ani al școlii hoteliere din Ardeatino, dar rezident la Acilia. Acesta a fost arestat pentru tentativă de omor agravată de ura rasială.

«Terminasem de lucrat de puțin timp. Ieșisem din restaurantul din Campo de’ Fiori cu un coleg egiptean și împreună am mers pe jos ca întotdeauna către stația de autobuz pentru a ne întoarce acasă. Dintr-odată l-am auzit pe unul care ne spunea ”negri de rahat, imigranților trebuie să dispăreți, cărați-vă!”».

Și voi ce ați făcut?

«Nimic, doar am încercat să răspund celor care ne insultau. Nu am făcut niciodată rău nimănui, mă gândesc numai să lucrez și să mă întorc acasă. Nu am avut niciodată probleme, nici nu vreau. Nu știu de ce m-au adus în halul ăsta».

Dar nu a fost de-ajuns.

«Nu, numai un băiat a încercat să mă protejeze, toți ceilalți m-au bătut. Eram lovit din toate părțile, în special în față. Erau 12-13».

Erau și fete?

«Eu îmi amintesc două. Păreau mai mici decât prietenii lor. Însă trebuie să spun că au fost curajoase: s-au pus la mijloc, îi trăgeau pe cei care mă băteau. Cred că fără ele ar fi fost mult mai rău».

Și amicul tău?

«L-au bătut și pe el, l-au îmbrâncit și luat la pumni. Dar apoi nu l-am mai văzut, nu știu ce s-a întâmplat cu el. Sper că a reușit să fugă».

Kartik Chondro este al patrulea bengalez agresat în mai puțin de un an în episoade de rasism și huliganism la Roma. Ultimul a fost un spălător de vase din Prati agresat de un grup de tineri în Tor Bella Monaca unde se dusese să vadă locuința socială în care trebuia să se ducă să locuiască. O escaladare care îngrijorează.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

În Italia nu sunt oameni dispuși să lucreze ca brutari pentru 1.400 de euro pe lună. 117.000 de posturi de muncă vacante

Val de AGRESIUNI CONTRA STRĂINILOR, politica italiană tace, există o singură voce care le denunță