in

Roma, muncitor român, a găsit un portofel dar a refuzat recompensa: ”Nu vreau bani, cumpără ceva pentru copiii tăi”

Luca Moriconi, jurnalist la RaiNews24, a povestit episodul pentru portalul news.fidelityhouse.eu. I s-a părut o știre faptul că un român a găsit un portofel, l-a returnat proprietarului și a refuzat și recompensa. Iar proprietarul portofelului era chiar Luca Moriconi.

La Roma în ziua de Paștele catolic, 1 aprilie. Luca Moriconi, jurnalist al RaiNews 24, în timp ce merge pe străzile capitalei, își dă seama că nu mai are portofelul. Poate că l-a pierdut-o sau poate i-a fost furat… Bărbatul, după ce a căutat peste tot, supărat a raportat pierderea și s-a angajat să blocheze cardurile de credit pe care, pe lângă numerar, le avea în portofel.

Dar când această zi nefericită se încheia, sună telefonul. Este Federico, un muncitor român, care lucrează la mutat mobilă și face tot felul de munci precare. În timp ce lucra, a găsit portofelul jurnalistului și, fără să se gândească de două ori, a încercat să găsească numele de familie al proprietarului de drept, pe interfonurile casei din zonă.

Deși cercetarea nu a dat rezultatele dorite, Federico nu și-a pierdut speranța și a încercat mai întâi să-l caute pe Luca Moriconi pe rețelele sociale și apoi a găsit numărul în cartea de telefon clasică.

„V-am găsit portofelul cu documentele și banii, să ne întâlnim mâine, ca să vi-l pot restitui”, a spus românul. Așa că a doua zi cei doi s-au întâlnit și Luca Moriconi și-a primit portofelul cu tot conținutul, după ce a răspuns la câteva întrebări, pentru a confirma muncitorului că el era proprietarul de drept.

În acel moment, jurnalistul a vrut să-i mulțumească lui Federico oferindu-i o recompensă în numerar, dar răspunsul muncitorului l-a lăsat cu gura căscată. „Nu vreau bani, cumpără ceva pentru copiii tăi. Îmi place să lucrez, îți las numărul meu și dacă ai nevoie de cineva la o mutare, poți să mă suni „, cu aceste cuvinte l-a salutat pe jurnalistul uimit. Acesta a simțit nevoia să povestească ce i s-a întâmplat, tocmai pentru a combate prejudecățile despre străinii care trăiesc în orașele italiene.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ragusa, surprinși pe motoreta furată, doi români arestați

Doru Dendiu, despre alegerile de la Chișinău: ”Nu aș vota niciodată pe cineva care și-a croit drum prin minciună, prin fals și uz de fals”