in

Român mort în dezastrul feroviar de la Caluno, impact devastator între un tren și un TIR cu încărcătură specială. VIDEO

Un impact devastator între un tren și un TIR cu încărcătură specială a avut loc ieri noapte, în jurul orei 23.30 la Caluso, pe linia Turin- Ivrea -Aosta. Bilanțul victimelor, conform datelor raportate de poliție, este de 2 morți și 23 de răniți, dintre care 3 în stare foarte gravă. Unul dintre cei decedați este român: Ștefan Aurelian, 64 de ani, șoferul unui vehicol ce însoțea transportul special. Cealaltă persoană decedată este mecanicul locomotivei, Robert Madau, în vârstă de 61 de ani. Șoferul Tir-ului a rămas nevătămat, fiind supus imediat alcooltest-ului și dus la procuratură pentru interogatoriu.

Două vagoane și locomotiva au fost aruncate de pe șine, iar călătorii, în număr de circa 40 fiind răniți, 20 dintre ei fiind transportați la spitalele din apropiere. Cel mai grav rănit este conductorul trenului.

Conform primelor cercetări, un camion ce transporta o încărcătură specială, fiind vorba de dimensiuni mai mari decât cele obișnuite, ar fi fost surprins de semnalele luminoase și sonore ale unei treceri la nivel cu calea ferată la câteva secunde după ce intrase pe calea ferată. Deși au trecut 5 minute până să sosească garnitura de tren, camionul cu transport special nu a reușit să se deplaseze fiind încastrat de barierele care se lăsaseră. Mecanicul de locomotivă a acționat frânele de urgență, dar impactul a fost inevitabil.

Nu este încă foarte clară dinamica accidentului, una dintre ipoteze fiind și aceea că instalația de semnalizare nu a funcționat cum trebuie. E greu de înțeles cum un convoi atât de mare, cu mașină de însoțire, a putut ignora semnalele de trecere la nivel cu calea ferată și timp de câteva minute, până să ajungă trenul nu a acționat pentru evitarea impactului.

Primele declarații ale unei persoane care însoțea transportul: ”Am făcut semn șoferului să pornească, deoarece nu existau semnale, dar brusc s-a pornit lumina roșie, așa că am început să țip la radio, i-am spus să se întoarcă, pentru că nu reușise să treacă tot. A încercat să dea înapoi, dar în acel moment bara a coborât și a rămas blocat în mijlocul trecerii la nivel cu calea ferată”.

O altă declarație a unui șofer care se afla tot la volanul unui camion, dar în spatele transportului special. ”La nici trei secunde după ce camionul a intrat, s-a pornit semnalul. Camionul a trecut dar nu și remorca. Timp de 5 minute nu s-au decis ce să facă, deoarece barele se lăsaseră și nu știau ce să facă. Impactul a fost teribil.”