in

S-au cunoscut, s-au iubit şi s-au stabilit în Italia. Acum pleacă în jurul lumii cu o mașină Porsche: ”Am dorit amândoi foarte mult să plecăm”

O româncă şi un italian stabiliţi în Florenţa au pornit într-o călătorie pentru a face înconjurul lumii. 900 de mii de kilometri vor fi parcurşi cu un Porsche 911 fabricat în 1971. Este primul tur al lumii făcut cu o astfel de maşină. Pentru călătorie s-au pregătit aproape un an de zile, şi-au pus la punct un site şi pagini pe reţelele de socializare unde postează detalii de pe traseu. Aşa au şi sponsori care îi ajută ca visul lor să devină realitate. Potrivit calculelor lor, călătoria ar trebui să dureze doi ani.

Acesta e site-ul lor iar aceasta este pagina de Facebook.

Pe 23 iunie, Mădălina şi Chris au pornit în cea mai lungă călătorie din viaţa lor. O călătorie în jurul lumii făcută pe patru roţi. Maşina, un Porsche 911, fabricat în 1971.

„S-au mai făcut cu alte maşini, dar din câte ştim noi, din informaţiile pe care le-am căutat pe net, suntem primii care fac cu 911 turul în lume fără întrerupere doi ani de zile, spune Chris Koch.

De 12 ani sunt împreună, s-au cunoscut pe un vas de croazieră. Ea, româncă, din Constanţa, el din Germania. Ea îşi dorea să muncească şi să viziteze lumea, aşa că vasul de croazieră a fost alegerea perfectă. S-au cunoscut, s-au iubit şi s-au stabilit în Italia.

„Turul mi l-am dorit de foarte mult timp. Nu îmi este greu să merg cu maşina, chiar îmi place. Este destul de confortabilă, chiar şi cu căldura. Este suficient -am dorit amândoi foarte mult să plecăm şi am reuşit”, a declarat Mădălina, citată de digi24.ro.

S-au pregătit mai bine de un an. Au creat un site, pagini pe reţelele de socializere şi au început să caute sponsori.

„Greu nu a fost să alegem, greu a fost să facem ca să ştim exact pe unde ne e mai uşor, să urmărim un pic sezonurile că nu este o maşină modernă, nu e o maşină confortabilă, căldură în maşină este că e din ’71 şi încercăm să evităm iarna”, spune Chris Koch.

Totul este pregătit în detaliu. „Dacă devine prea frig, avem necesarul cu noi, dacă intrăm în ţară, Canada, pe vapor trimitem hainele de vară acasă şi de acasă vin alea de iarnă”, spune Chris Koch.

Maşina are piesele originale, iar înaintea lor a avut un singur proprietar.

Călătoria celor doi poate fi urmărită oricând pe site-ul lor – road-911, iar steagul fiecărui stat prin care trec este lipit pe capota maşinii.

„Am fost în Elveţia, Liechtenstein, Austria, Slovenia, Ungaria, România”, spune Chris Koch.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ