in

Salvini, contra femeilor străine care avortează gratis în Italia: «A treia oară când vă veţi prezenta, veţi plăti»

Liderul extremei drepte italiene Matteo Salvini a declanşat luni un val de critici după ce a denunţat ceea ce a numit o recurgere frecventă de către femeile străine la clinicile medicale de urgenţe pentru a face avort, în opinia sa din cauza unui ”stil de viaţă necivilizat”, transmite AFP.

Întreruperea voluntară a sarcinii (IVG, până la trei luni) a fost legalizată în Italia în anul 1978. După a treia lună de sarcină, avortul rămâne posibil pentru motive terapeutice limitate, dar este un tip de intervenţie dificilă de efectuat întrucât 70% dintre ginecologi refuză să o practice, în numele ”obiecţiei de conştiinţă”.

”Am avut semnale potrivit cărora anumite femei, care nu sunt nici din Roma, nici din Milano, s-au prezentat pentru a şasea oară la clinica de urgenţă la Milano pentru o întrerupere de sarcină”, a declarat Matteo Salvini, care se bazează pe mărturia infirmierelor de la urgenţă.

”Nu este treaba mea, nici cea a statului să dea lecţii de morală sau de etică indiferent cui; este corect ca femeia să aleagă pentru ea însăşi şi pentru viaţa sa. Dar nu se pot considera clinicile de urgenţă ca soluţie la un mod de viaţă necivilizat”, a afirmat Salvini într-o reuniune publică la Roma.

”Unii cred că aceste clinici de urgenţă sunt un distribuitor automat de îngrijiri medicale fără a plăti un cent. Este timpul să spunem ‘stop’ miilor de cetăţeni non-italieni care se prezintă la urgenţă. A treia oară când vă veţi prezenta, veţi plăti”, a continuat Matteo Salvini.

Declaraţiile sale au fost criticate în rândul clasei politice italiene. Liderul Partidului Democrat (aflat la guvernare), Nicola Zingaretti, a denunţat ”insultele, teoriile extravagante şi statisticile aleatorii” ale lui Salvini.

”Din fericire, serviciile de urgenţă italiene nu ţin cont de aceste provocări, care nu aduc atingere serviciului sanitar italian”, a adăugat Zingaretti.

(Agerpres)

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fără români, agricultura Italiei s-ar prăbuși. „Made in Italy” se bazează pe lucrătorii străini

România îi trimite Italiei infractorii înapoi. Tâlhar italian din Abruzzo, condamnat la 8 ani, prins la Satu Mare. Va fi extrădat