in

Sileri: „De la mijlocul lunii februarie, fără mască în aer liber în Italia”

Fără mască în aer liber în Italia: Doi secretari de stat de la Sănătate, Pierpaolo Sileri și Paolo Costa anunță ca iminentă decizia de a renunța la mască în aer liber.

Fără mască în aer liber în Italia

„De la jumătatea lunii februarie se va elimina obligația măștilor de exterior; mai devreme sau mai târziu le vom scoate și pe cele din interior, dar este prea devreme să vorbim despre asta, va fi o fază de tranziție”.

Așa a afirmat Pierpaolo Sileri, secretar de stat la Sănătate, vorbind la emisiunea „24Mattino” de la Radio24.

„Se vor putea relua în siguranță unele activități, precum cele din discoteci – a asigurat Sileri – datorită mai ales faptului că avem 85% vaccinați, 60% dintre oameni care au avut deja a treia doză și o circulație a virusului care tinde progresiv să fie mai scăzută”, potrivit fanpage.it.

Andrea Costa: Fără măști din 11 februarie

Un alt secretar de stat de la Sănătate, Andrea Costa, a spus că guvernul are ca obiectiv renunțarea la măștile în aer liber din 11 februarie.

În curând măștile vor putea fi abandonate chiar și în interior, spune Costa.

„Treptat vom ajunge să scoatem măștile, foarte curând în aer liber, și apoi și în interior. Cred că, odată cu datele „ pandemice ”, acelea în aer liber ar trebui eliminate din 11 februarie: acesta este un obiectiv pe care cu siguranță ni-l putem oferi” , a spus Costa, invitatul ‘Un giorno da pecora’ de la Rai Radio 1.

Italia, student român genial: a inventat masca ce-și schimbă culoarea când devine ineficientă

Se deschid discotecile

Și „dacă datele vor continua să fie pozitive – a adăugat el – în câteva săptămâni și discotecile vor putea să se redeschidă” .

Chiar și pentru concerte se va putea reveni la normal în lunile următoare: „Datele sunt pozitive, ne fac să privim cu încredere spre viitor, dar trebuie să continuăm cu campania de vaccinare.”. 

A treia doză pentru toți până pe 10 martie

„Mai avem 13 milioane de doze de rapel de administrat: continuând cu aceste ritmuri, administrarea ar trebui să fie finalizată în primele 10 zile ale lunii martie” , a declarat Andrea Costa.

Starea de urgență va rămâne în vigoare până pe 31 martie . După această dată nu ar trebui să existe o nouă reînnoire, conform previziunilor guvernului: „Scopul este să nu prelungim starea de urgență pe 31 martie și să revenim la normal”, a spus subsecretarul la Sănătate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Iohannis si Aurescu fac ce vor în chestiunea numirii ambasadorilor

Ambasadori la nimereală: un contabil de spital, trimis în Emirate. Proteste în Parlament

george bologan

George Bologan, Ambasadorul României în Italia, Malta și San Marino, la sfârșit de mandat: ”Vă mulțumesc!”