in

Silvio Berlusconi se retrage din cursa prezidențială: „Voi continua să îmi servesc ţara”

Silvio Berlusconi se retrage din cursa prezidențială: El a anunţat că renunţă să mai candideze la funcția de președinte al Italiei. Berlusconi, 85 de ani, a făcut anunțul sâmbătă, cu două zile înainte de votul în Parlamentul italian pentru acest post.

Silvio Berlusconi se retrage din cursa prezidențială

Preferat în cursa prezidenţială rămâne Mario Draghi, actualul prim-ministru, aflat în fruntea unui guvern de unitate naţională şi fost şef al Băncii Centrale Europene.

Silvio Berlusconi și-a făcut campanie timp de mai multe săptămâni pentru a-i succede actualului preşedinte, Sergio Mattarella, deşi observatorii scenei politice italiene se îndoiau că el ar putea obţine voturile necesare.

Silvio Berlusconi visează să fie Președintele Italiei

”Voi continua să îmi servesc țara”

Într-o declaraţie făcută cu ocazia unei întâlniri virtuale cu alţi lideri ai dreptei, Silvio Berlusconi a spus că ar avea voturile necesare.

Dar, într-un spirit de „responsabilitate naţională”, le-a cerut susţinătorilor săi să-i retragă candidatura.

„Astăzi, Italia are nevoie de unitate”, a spus el, referindu-se la epidemia de coronavirus. „Voi continua să îmi servesc ţara într-un mod diferit”, a adăugat fostul premier.

Berlusconi a făcut a treia doză de vaccin: „Acum e rândul tău” – VIDEO

Draghi preferat pentru guvern

Draghi să rămână premier

Silvio Berlusconi, al cărui partid, Forza Italia, participă la guvernare, ar prefera ca Draghi să rămână premier până la alegerile din 2023. „Consider că este necesar ca guvernul Draghi să-şi finalizeze activitatea până la sfârşitul legislaturii”, a spus el într-un comunicat transmis de purtătorul său de cuvânt.

„Aceasta i-ar permite să realizeze reforma sistemului fiscal şi judiciar, precum şi a administraţiei, promise în schimbul miliardelor de euro din planul de redresare post-pandemie al Uniunii Europene”, a spus el.

Mandat de 7 ani

Mandatul președintelui în Italia este de șapte ani. Deși Constituția nu impune o limită pentru mandate, până în 2013 niciun președinte italian nu a candidat pentru al doilea mandat.

Preşedintele Italiei – care are un rol, în esenţă, ceremonial – exercită o putere considerabilă în cazul unei crize politice, fie că aceasta implică dizolvarea parlamentului, alegerea prim-ministrului sau refuzul acordării mandatului unor coaliţii fragile.

1.000 de senatori, deputaţi şi reprezentanţi regionali vor începe luni votul. Pentru alegerea preşedintelui sunt necesare două treimi din voturi în primele trei tururi, apoi majoritatea absolută în tururile următoare.

Din cauza măsurilor de securitate impuse de pandemia de COVID-19, fiecare rundă va dura o zi, potrivit Agerpres.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

rusia nato romania

Rusia cere plecarea forțelor NATO din România. MAE: „Inadmisibil!”

toaleta zgomotoasa

Justiţia italiană a decis: Toaleta zgomotoasă ÎNCALCĂ drepturile omului