Menu
in

Cea mai gravă secetă în Italia din ultimii 70 de ani, stare de urgență în cinci regiuni

Italia a decretat stare de urgență în cinci regiuni afectate de cea mai gravă secetă din ultimii 70 de ani.

Stare de urgență în cinci regiuni

Piemont, Veneto, Emilia Romagna, Lombardia și Friuli Venezia Giulia sunt primele cinci regiuni pentru care guvernul a declarat stare de urgență din cauza secetei.

Pentru aceste regiuni s-au alocat fonduri în valoare de 36.5 milioane de euro pentru a le ajuta să facă faţă penuriei de apă.

Secetă, proclamată stare de calamitate în Lazio. Cea mai gravă situație rămâne în nordul Italiei

Lazio și Umbria ceruseră de asemenea activarea stării de urgență, dar între timp s-a decis proclamarea acesteia în Regiunile de Nord, cele mai afectate de secetă. Dar, în practică, ce se schimbă pentru aceste teritorii?

În zonele cele mai afectate de absența ploilor s-ar putea decide raționalizarea apei potabile. Sau să se intervină asupra sistemului de apă pentru a-l eficientiza și a evita risipa, scrie fanpage.it.

Secetă, interzisă a doua spălare a părului la coafor în zona Bologna

Cele mai afectate zone

Mare parte din culturile agricole sunt compromise.

Cele mai afectate zone sunt cele din jurul râului Po, care reprezintă aproximativ o treime din producţia agricolă a ţării.

Po este cel mai lung râu din Italia şi străbate mai bine de 650 km din nordul bogat al ţării. Cu toate acestea, multe porţiuni ale căii navigabile sunt uscate. Fermierii susţin că debitul este atât de slab încât apa mării a reuşit să se infiltreze, distrugând recoltele.

Decretul guvernamental va permite autorităţilor să reducă birocraţia şi să ia măsuri de urgenţă în acest caz. „Starea de urgenţă are ca scop gestionarea situaţiei actuale cu mijloace şi puteri extraordinare, cu ajutor şi asistenţă pentru populaţia afectată”, a declarat guvernul italian, potrivit Mediafax.

Secetă extremă în Italia, se raționalizează apa în sute de localități. „Interzisă udarea grădinilor și umplerea piscinelor”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version