Menu
in

Tată și fiu, morți în accident la Salerno. Solidaritate emoționantă: peste 8000 de euro strânși într-o singură zi, pentru ajutorarea familiei

Tatăl și fiul de trei ani au murit într-un accident rutier care s-a produs pe 23 februarie la Buccino, provincia Salerno. Bărbatul, un român de 31 de ani, se numea Ioan Samson. Mașina în care circulau cele două victime, un Volkswagen Golf, s-a ciocnit frontal cu un autoturism care venea din sens opus. Un italian de 53 de ani, Biagio Padula, aflat la volanul celuilalt vehicul, un Fiat Ulysse, internat în stare gravă, a murit la spital. Italianul a lăsat în urmă patru copii.

Ioan Samson, de mai mulți ani rezident în Italia, devenise tată pentru a doua oară cu numai zece zile înainte de accident. Bărbatul locuia în Caggiano de mai mult timp și avea o familie foarte bine integrată. Fratele său, Nicolae Samson, care locuiește la Pertosa, a fost ales consilier local în actuala majoritate. Un rezultat de care întreaga familie era foarte mândră.

Tragedie în Italia, român de 30 de ani și fiul său de 3 ani morți într-un grav accident rutier. Tânărul devenise din nou tată de numai zece zile

Întreaga populație din Caggiano a fost profund afectată de tragica pierdere a lui Ioan și Ionuț Samson.

Câteva mame, prietene și cunoștințe ale familiei lui Ionuț, au decis să organizeze o strângere de fonduri. Solidaritate mare: în prima zi s-au strâns 8.115 euro predați seara Nicoletei, soția lui Ioan.

Și comunitatea din Pertosa, unde locuiesc părinții și fratele lui Ioan, a organizat o strângere de fonduri pentru ajutarea familiei.

Pe 25 februarie, întreaga comunitate din Caggiano și multe alte persoane provenite din alte localități din zona Vallo di Diano și Tanagro au luat parte la ceremonia funebră care s-a desfășurat în biserica Sant’Antonio.

Ceremonia a fost oficiată cu rit ortodox și sicriele au fost binecuvântate și de părintele Alessandro.

Intervențiile primarilor din Caggiano și Pertosa, Giovanni Caggiano și Michele Caggiano, care au exprimat în numele comunităților lor apropierea față de rudele lui Ioan și Ionuț pentru durerea care le-a lovit, au fost deosebit de emoționate. Ioan a sosit în Vallo di Diano când avea 19 ani și imediat s-a integrat în comunitatea din Caggiano unde era cunoscut de toți. Lucra la o firmă locală specializată în tâmplărie. În urmă cu 3 ani se născuse micuțul Ionuț și cu două săptămâni înainte de accident soția îl adusese pe lume pe Matteo, al doilea fiu.

Tatăl și fiul au fost îngropați în România la Râșca, județul Neamț, localitate de origine a familiei.

Chiar și carnavalul a fost suspendat din cauza doliului. ”În aceste ore comunitratea din Caggiano trăiește momente de consternare pentru tragica dispariție a tânărului tată Samson Ioan și a micuțului său Ionuț, iubiții și stimații noștri concetățeni. Evenimentul «Carnevale in compania», programat pe 26 februarie, a fost suspendat în așteptarea unor ulterioare decizii”, a scris Giovanni Caggiano, primarul din Caggiano.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version