in

Trei sferturi dintre italieni sunt de acord cu paşaportul sanitar şi cu extinderea utilizării acestuia

Aproximativ 75% dintre italieni se declară în favoarea Green Pass-ului şi a unei extinderi mai largi a acestuia pentru a combate pandemia de COVID-19, potrivit unui sondaj publicat de cotidianul La Stampa. Până luna trecută, paşaportul sanitar era obligatoriu doar pentru personalul medical, informează Agerpres.

Începând de la 1 septembrie, utilizarea lui obligatorie a fost extinsă la personalul din învăţământ, precum şi la pasagerii trenurilor pe distanţe lungi, ai navelor, avioanelor şi autobuzelor.

În ceea ce priveşte introducerea paşaportului sanitar pentru personalul din învăţământ, 76,1% dintre italienii chestionaţi s-au declarat în favoarea acestei măsuri, iar 21,4% împotriva ei. Totodată, 75,4% aprobă utilizarea sa în mijloacele de transport menţionate, în timp ce 21,9% se opun.

Italia intenționează să adopte vaccinarea obligatorie pentru toată populația țării

Sondajul a fost realizat de institutul Euromedia Research în data de 2 septembrie pe un eşantion de 1.000 de persoane.

Şeful guvernului italian, Mario Draghi, a anunţat săptămâna trecută că doreşte să extindă utilizarea paşaportului sanitar şi în alte sectoare de activitate.

Sectoarele vizate ar putea fi întreaga administraţie publică, toţi angajaţii din transporturi, precum şi cei din domenii care impun angajaţilor să deţină un certificat sanitar.

„Angajaţii din baruri şi restaurante trebuie să fie obligaţi să se vaccineze, cu atât mai mult cu cât clienţii lor sunt obligaţi deja să facă acest lucru dacă vor să ia masa în spaţii închise”, a declarat Lino Stoppani, liderul unui sindicat din industria restaurantelor, citat de cotidianul La Stampa.

De la începutul lunii august, acest paşaport sanitar, care constă fie într-un certificat de vaccinare, fie într-o dovadă a vindecării după maladia COVID-19 sau a unui rezultat negativ la un test COVID-19, este obligatoriu în Italia pentru a lua masa în spaţiile închise ale restaurantelor sau pentru a avea acces în muzee, cinematografe şi săli de sport.

În prezent, peste 71% din populaţia italiană de peste 12 ani este vaccinată cu schemă completă.

Italia, prima ţară din Europa afectată de pandemia de coronavirus, a raportat peste 129.000 de decese asociate maladiei COVID-19.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]

obligatie vaccinare Meloni

Obligația de vaccinare, Meloni: „Guvernul de stânga vrea teroare”

gratta e vinci italia loz

Italia, proprietarul unei tutungerii i-a furat unei bătrâne un loz în valoare de 500.000 de euro, arestat pe aeroportul Roma Fiumicino