in

Turismul italian în ”șoc profund”, impactul pandemiei ar putea ajunge la 100 de miliarde de euro

În primele nouă luni din acest an, numărul turiştilor străini în Italia a scăzut cu 69%, astfel încât sectorul italian al turismului este într-un „şoc profund”. Şi numărul turiştilor interni a scăzut pe perioada verii, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (Istat), transmite DPA.

Cei mai mulţi turişti străini au venit în Italia din Germania (47%), în timp ce din SUA aproape că nu a venit niciun vizitator. Cele mai afectate regiuni au fost oraşele mari şi comunele de pe coasta Mării Mediterane, care au înregistrat în aprilie un declin de 96% al numărului turiştilor străini, comparativ cu perioada similară din 2019. Regiunile montane au raportat în perioada verii o scădere de doar 9%.

Italia este una dintre ţările europene cele mai afectate, înregistrând peste două milioane de persoane infectate şi peste 72.000 de decese din cauza coronavirusului, la o populaţie de 60 de milioane de locuitori.

Impactul pandemiei asupra industriei italiene a turismului ar putea ajunge în acest an la 100 de miliarde de euro (118 miliarde de dolari), cu mult peste estimările precedente, arată studiile grupurilor de turism Confiturismo şi Assoturismo publicate recent.

Suma reprezintă peste 6% din PIB-ul Italiei la finalul anului trecut. Conform datelor Naţiunilor Unite, Italia este una dintre cele mai vizitate ţări din lume, iar turismul este responsabil pentru aproximativ 13% din Produsul Intern Brut, potrivit Agerpres. Dacă cifra de 100 de miliarde de euro se confirmă, aportul turismului în PIB se va înjumătăţi, apreciază analiştii.

Italia, a treia economie a zonei euro, ar urma să înregistreze anul acesta o scădere de 11,2%, a previzionat recent Comisia Europeană. Ar fi cel mai sever declin în rândul celor 27 de state membre UE.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român s-a pierdut într-o pădure din Italia, fără să poată da explicații ce căuta acolo, amendat cu 400 de euro pentru încălcarea restricțiilor

Șoferul unui microbuz căutat de autoritățile din Italia, prins la Giurgiu: „Credeam că nu voi fi depistat la controlul de frontieră”