in

Vă întrebaţi ce mai face Emil Constantinescu? Se plimbă prin Italia, alături de „foşti”

Pe vremuri o mare speranţă de schimbare a ţării, Emil Constantinescu, după ce a ieşit şifonat din funcţie, a dispărut din viaţa publică a României, dar nu este inactiv. Ca „președinte al Academiei de Diplomație Culturală din Berlin”, recent a stat patru zile la Roma, unde s-au adunat puzderie de „foşti”. Emil Constantinescu a evitat orice contact cu românii din diaspora.

Conform unui comunicat publicat de Agerpres, Emil Constantinescu a participat între 26 și 30 ianuarie 2016 la conferința ‘Dialog interconfesional’ desfășurată la Roma în organizarea Societății Italiene pentru Organizații Internaționale, condusă de Franco Frattini, fost ministru de Externe al Italiei.

Conferința a debutat cu o ceremonie la Palazzo Giustiniani, sediul Senatului Italiei, unde au vorbit Pietro Grasso, președintele Senatului Italiei și Giorgio Napolitano, președintele Italiei 2006-2015.

Prima sesiune ‘Conflict și Pace între religii: ce ar trebui să învețe liderii politici din istorie și ce este relevant pentru lumea de azi ?’ a fost prezidată de dr. Emil Constantinescu, președintele Academiei de Diplomație Culturală din Berlin care a prezentat discursul ‘Amintiri despre viitor: religiile și cultura păcii în lumea globalizată a secolului XXI’.

Actualii și foștii șefi de stat și foștii prim miniștri participanți la conferință au fost primiți la Palatul Quirinale de președintele Italiei, Sergio Mattarella cu care au avut un dialog asupra rolului liderilor politici și religioși în combaterea extremismului, fundamentalismului și a edificării păcii globale.

Printre participanții la conferință s-au mai numărat actualii președinți ai Bulgariei, Rosen Plevneliev și Macedoniei, Gjorge Ivanov; foștii președinți ai Letoniei, Vaira Vike-Freiberga și Valdis Zatlers; Ucrainei, Viktor Iușcenko; Albaniei, Rexhep Meidani; Serbiei, Boris Tadic; Croației, Stjepan Mesic; Bulgariei, Petăr Stoyanov; Moldovei, Petru Lucinschi; foștii prim miniștri ai Slovaciei, Iveta Radicova; Andorrei, Oscar Ribas Reig; Bosniei Herzegovina, Zlatko Lagumdzija; Hikmet Cetin, fost viceprim ministru și ministru de Externe al Turciei; Albrecht Freiherr von Boeselager, mare cancelar al Ordinului de Malta; Amre Moussa, fost secretar general al Ligii Arabe; lideri religioși și personalități ale societății civile.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Arezzo, o mamă şi fiica ei de 10 ani, ucise de un român beat la volan. Salvini: «Vierme scârbos»

Monfalcone, pretindea mită de la îngrijitoare românce, funcționară condamnată. Se cer despăgubiri de zeci de mii de euro