in

Vicepreședinta CE: „Italia SĂ JUSTIFICE introducerea testului obligatoriu pentru sosirile din străinătate”

După ce Italia a introdus testul obligatoriu la sosirea în țară, chiar și pentru cei vaccinați, vicepreședinta Comisiei Europene cere Italiei să justifice această măsură, care de fapt face pașaportul verde inutil pentru călătoriile în UE.

Italia trebuie să justifice măsura

„Când statele membre introduc condiții suplimentare sau fac regulile mai stricte, ca în cazul Italiei și, poate, al Portugaliei”, această alegere „trebuie justificată pe baza situației reale”.

Este afirmația vicepreședintelui Comisiei Europene și comisarul pentru Justiție, Vera Jourová, răspunzând unei întrebări privind introducerea testului obligatoriu – chiar și pentru persoanele vaccinate – pentru cei care vin în Italia din Europa, decisă marți de Consiliul de miniștri în scopul evitării importului de cazuri din varianta Omicron, potrivit Euractiv.com.

Vera Jourova cere Italiei justofocare pentru testul obligatoriu

„Îmi imaginez că vom vorbi despre asta la Consiliul European” programat joi, a anticipat Jourová, „pentru că aceste decizii individuale ale statelor subminează încrederea oamenilor că condițiile sunt aceleași peste tot în UE”.

Permisul verde nu trebuie să moară

Comisarul reamintește că regulamentul Comisiei privind permisul verde european prevede că cetățenii europeni au voie să călătorească în întreaga Uniune fără restricții dacă sunt vaccinați, dețin un test negativ sau un certificat care atestă vindecarea lor de Covid.

Certificatul UE, precizează ea, „nu este mort” și „este unul dintre cele mai de succes proiecte ale Uniunii din ultimii ani pentru că ajută oamenii să călătorească, turismul să supraviețuiască și serviciile să avanseze”: statele membre, spune ea, au puterea de a introduce cerințe suplimentare la Green Pass, dar speranța este că alegerile de acest tip să nu ducă la „moartea” certificatului verde.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3]
test negativ italia

Reguli noi la intrarea în Italia: TESTARE şi pentru vaccinaţi

muncitori asiatici doliu

Muncitorii asiatici, soluţie la criza din România: „E timpul să ieşim din DOLIU”