in

”Diaspora Romanească? Las-o mă, că merge așa… Păi stai așa, că nu-i așa!”

In ultima vreme cuvantul “Diaspora” este tot mai des folosit si revine tot mai des in atentia cetatenilor romani, mai ales datorita evenimentelor politice din afara granitelor tarii noastre. Dar de fapt, ce inseamna “Diaspora romaneasca”  si ce este ea?

Definitia de Diaspora in viziunea Romaniei dar si in legislatia romana ramane in continuare ambigua si nedefinita complet, termenul fiind tot mai des folosit dar tot mai putin definit sau explicat. Cu atat mai putin bine definit sau explicat pe intelesul tuturor !

Daca ar trebui insa, pentru a incerca sa intelegem definitia acestui termen, sa facem apel la informatiile ce le gasim la indemana vedem ca termenul de “Diaspora”  desemnează: “ totalitatea comunităților evreiești dispersate și stabilite în afara Palestinei  ca urmare a distrugerii Ierusalimului și alungării populației de către Nabucodonosor al II-lea, regele Babilonului, mai ales în urma captivității babiloniene.  Prin extensie, în prezent termenul desemnează orice grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine.”  Potrivit unei definiții general  valabile, noțiunea de diasporă corespunde oricărui grup etnic disparat, indiferent de motivele dispersării, mărimea și organizarea grupului ori perioada de răspândire a acestuia. La randul sau prin definitia de  “grup etnic” se defineste o colectivitate în interiorul unei societăți mai mari, ai cărei membri au, în realitate sau presupus, origine comună, amintiri comune, sau împărtășesc același trecut istoric, și un punct de vedere cultural, asupra unuia sau mai multor elemente simbolice, ca un rezumat al poporului lor.

Incercand sa intelegem tot mai bine termenul de “grup etnic” vedem  ca Organizația Națiunilor Unite definește conceptul de minoritate etnică ca fiind : „grupul de cetățeni ai unui stat, care constituie o minoritate numerică și împărtășesc caracteristici etnice, religioase sau lingvistice care diferă de cele ale majorității populației, între aceștia existând un sentiment de solidaritate motivată din punct de vedere implicit de o voință colectivă de a supraviețui și al căror scop este acela de a obține egalitatea cu majoritatea atât din punct de vedere factual, cât și legal”. Deci termenul defineste o  minoritate națională care este în inferioritate numerică în cadrul unui anumit stat independent.

Intorcandu-ne la termenul propus initial spre analiza, respectiv “Diaspora” si incercand sa aflam care este definitia sa in contextul Romaniei, aflam ca termenul de „diaspora” pătrunde în limba română din franceză , care la rândul ei îl împrumutase din limba greacă, și se referă în primul rând la totalitatea comunităților evreiești dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului, cât și la un grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine. În vocabularul grecesc cuvântul se compune din dia, ce desemnează „împrejurul”, și spora, cuvânt ce înseamnă a „împrăștia”.

Analizand alte informatii, aflam in mod surprinzator ca “Diaspora română” este un termen care cuprinde si face referire la “ întreaga populație a românilor din afara României și Moldovei.” Aflam si o alta informatie, contradictorie cu definitia de “Diaspora” prezentata mai sus si anume ca: De obicei, termenul nu îi numără pe acei români autohtoni care locuiesc în statele vecine, în special românii din Ucraina și Serbia. De asemenea, numărul diasporei pune la socoteală și cetățenii de origine română născuți în țările respective.

Acel “de obicei” lasa un loc de interpretare dar si o posibilitate de manipulare a “definitiei” care nu isi prea are locul in cadrul unei definiri corecte si exacte  a unui concept ca cel al termenului de “Diaspora romaneasca” pentru ca definitia celui de “Diaspora” este mai mult decat clar.

Facand un rezumat si incercand sa dam o definitie pe scurt a termenilor de “Disapora” si de “Diaspora romaneasca” vom vedea ca sunt de fapt doua lucruri diferite si nu numai. In cea de “Diaspora romaneasca” gasim nu numai “loc de interpretare” ci si afirmatii contradictorii !

1- “Diaspora”: Termenul desemnează orice grup etnic aflat în afara granițelor țării de origine.

2- “Grup Etnic”: Grupul de cetățeni ai unui stat, care constituie o minoritate numerică, al căror scop este acela de a obține egalitatea cu majoritatea atât din punct de vedere factual, cât și legal, o minoritate națională care este în inferioritate numerică în cadrul unui anumit stat independent.

3- Diaspora română” : Cuprinde  întreaga populație a românilor din afara României și MoldoveiDe obicei, termenul nu îi numără pe acei români autohtoni care locuiesc în statele vecine, în special românii din Ucraina și Serbia. Dar numărul diasporei pune la socoteală și cetățenii de origine română născuți în țările respective.

Deci, in baza definitiilor enuntate mai sus, “Diaspora romaneasca” este cu totul altceva decat “Diaspora” in general si nu numai. Definitia sau definirea conceptului in versiunea “Diaspora romaneasca” nu numai ca sunt contradictorii, ele contrazic orice notiune de logica. Nu-i de mirare, mai ales ca intotdeauna am incercat ca popor si neam sa ne diferentiem dar de data aceasta se potriveste foarte bine vorba romaneasca “ca la noi, la nimeni” si probabil, daca cineva si-ar fi pus in precedent intrebarea “Ce este diaspora romaneasca si cum se defineste ea ?”, a primit un raspuns de genul “Lasa ma ca merge asa!”.

Pai, stai asa ca nu-i asa !

Starea confusionala se accentueaza cu atat mai mult in momentul in care incepem sa vorbim de legislatie, drepturi , indatoriri si obligatii a cetatenilor romani aflati in afara granitelor tarii. Nu am sa intru in detalii, dar in schimb, datorita statului confusional creat, ca si cum nu ar fi fost de ajuns, am sa enunt cateva intrebari:

1- Romanii autohtoni, membrii ai comunitatilor etnice istorice din jurul granitelor tarii noastre, sunt sau nu sunt membrii ai “diasporei romanesti” ?

2- Romanii din Moldova, sunt sau nu sunt membrii ai “diasporei romanesti” ?

3- Republica Moldova este un stat sau o comunitate etnica romaneasca ?

4- Comunitatile romanesti din Italia si Spania, sunt comunitati/grupuri etnice romanesti ?

5- Cetatenii romani rezidenti pe teritoriul unui alt stat sau prezenti pe teritoriul unui alt stat indiferent de motivul dispersarii lor de Romania, sunt  considerati a fi membrii ai “diasporei romanesti” ?

Sunt intrebari si totodata problematici la care politicienii romani, inainte de a demara un proces de organizare a alegerilor membrilor “Congresului Romanilor de Preturindeni”, ar trebui sa gaseasca mai intai de toate un raspuns clar si apoi o rezolvare concreta  ! Nu ca “de obicei” !

Cat despre organizarea alegerilor si a sectiilor de votare, cu ocazia organizarii, dupa opt ani de la intrarea in vigoare a unei legi facute ca” de obicei” din pacate, a “Congresului romanilor de Pretutindeni”, doar in cadrul misiunilor diplomatice de pe teritoriul statului strain, o consider nu numai ca fiind o alta sfidare a romanilor din strainatate  ci si o desconsiderare totala a cestora, ca sa nu spun o noua bataie de joc la adresa noastra a tuturor ! Daca, domniile voastre, credeti ca romanii din strainatate vor face sute de kilometrii “doar” pentru a-si exercita un drept al lor, acela de a-si desemna reprezentantii, va inselati ! Ei au acest drept si dumneavoastra ar trebui sa le asigurati exercitarea acestui drept prin organizarea sectilor de votare pe teritoriu, asa cum faceti si cand vreti sa fie votate domniile voastre!

Si as mai avea o intrebare… “cine” va finanta “oare” campaniile electorale ale candidatilor si care dintre reprezentantii politici din romania isi vor declara sustinerea acestora ? Spun asta, pentru ca… tot pe “linie de partid” se va merge, din nefericire pentru romanii de pretutindeni  !

Stimati domni politicieni romani,  “A fi român este un privilegiu, nu înseamnă doar a fi o persoană cu cetăţenie română !”

Leontin Cojocea

Presedinte CASCRI

Leontin Cojocea, CASCRI: „Criteriile de selecționare și metodologia de aplicare a finanțării proiectelor aprobate de DRP sunt greșite”

Leontin Cojocea, CASCRI: «A fi român este un privilegiu, nu înseamnă doar a fi o persoană cu cetăţenie română»

Crima de la Vittoria, Ragusa: CASCRI a fost numit reprezentant legal al familiei

Românce sclave în Sicilia, Leontin Cojocea (CASCRI) a prezentat un DENUNȚ la Parchetul din Ragusa

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bonus bebè, se pot depune cererile: până la 160 de euro lunar timp de trei ani

Otilia Ţigănaş, scriitor şi medic online pentru diaspora. ”Oamenii mă caută şi au încredere în mine”