in

Eu cu fiul meu în Italia: ”Citiți și spuneți-mi sincer: mi-am pierdut identitatea?”

Fiul meu a locuit în total 2 ani și jumătate în România. La un an era în Germania și de la trei la patru iar în Italia, unde locuim de când avea 5 ani și jumătate. Nu a mai fost în România de 7 ani, vorbește bine limba română, dar cu accent milanez și nu scrie gramatical foarte bine românește. Nu scrie cu nimeni românește în afară de mine și asta foarte puțin fiindcă suntem mai tot timpul împreună.

A fost și este cel mai bun din clasă la limba italiană, așa cum este la engleză, franceză și de un an studiază benevol germană. Cu tatăl său vorbește în germană și română, cu mine în română și italiană, cu colegii și profesorii/antrenorii în italiană.

Adoră pasta și pizza în locul ciorbei, cozonacului și sarmalelor. Își dorește să studieze în Anglia și o va face așa cum și-a ales singur și liceul încă din clasa a III-a fără să-și schimbe ideea într-a VII-a. Învață engleză cu ambiție ca să-și poată urma visul iar dacă-l întrebi unde ar dori să meargă în vacanță zice Londra fără niciun “sau”.

Eu sunt mama lui, am 46 de ani. Am trăit 30 de ani în România apoi Germania și Italia. Vorbesc românește, mănânc românește, gândesc românește. Străbunicii mei erau greci, francezi, nemți și români care au vorbit numai românește. Tatăl natural al mamei era primar în sat, un neamț frumos cu ochi albaștri pe care l-au omorât comuniștii luându-i averea. Mama nu a mai putut urmă cursurile unei școli înalte dar a scris iar noi nu ne-am îmbogățit de pe urma cărților sau poeziilor ei. Era obligată să scrie și comunist și nu ne plăcea.

Religia la noi acasă există foarte puțin, fără evlavii, mătănii, denii și icoane sau cruciulițe pe la oglinzi. De Crăciun nu se tăia sau prepara porcul iar de Paște nu mânca miel decât tată. Ouă roșii, da, se făceau ca să fie împărțite împreună cu cozonacul. Mama nu era credincioasă practicantă, tata nici atât iar popii nu ne frecventau casa, însă ne-a învățat să ne rugăm dacă simțim sau dorim. Doar dacă doream!!!

Preotul era chemat doar de sf.Dumitru că să mănânce împreună cu vecinii pomana pe care o făcea mama…și pe care o dăruia din toată inima iar cei prezenți abia așteptau această zi. Astfel, atât eu și Denis ne rugăm în fiecare seară dar fără să frecventăm biserica des ori să ne spovedim în față unui preot. Câteodată aprindem lumânări pentru un suflet din ceruri, asta fiindcă simțim. Nu-i impun nicio religie dar îl învăț să fie bun, să nu facă rău și să-și ceară scuze dacă a greșit și vizităm orice biserica întâlnită. A studiat religia catolică în școală până când a aflat ceea ce îl interesează și a considerat că îi e de ajuns în clasa a IX-a. Amândoi ne considerăm buni și cred că și cei din jur ne consideră educați și generoși dăruind altora mai necăjiți tot ceea ce avem. Am învățat asta fără să ni se fi impus.

Cineva spunea că se numește incultură să nu-ți promovezi tradițiile și limba română. Eu încerc să înțeleg pe fiecare ajutând pe alții să o facă. Nu sunt însă de acord cu limba română stâlcită din infatuare, așa-zisă rotaliana.

Eu doresc să cresc un copil educat și fericit care să cunoască o limbă străină bine, să-și poată câștiga bine existența și care să se poată adapta în orice loc pe care și-l dorește ca habitat. Eu înțeleg prin asta o evoluție de la ceea ce ai fost învățat să fii. Eu am învățat să fiu femeie și mamă, nu româncă neapărat fiindcă în familia mea au fost multe tradiții.

Nimeni nu m-a învățat să fiu româncă și aș fi ipocrită să susțin că tradițiile noastre sunt lege în casa mea. Nu mi-e rușine să spun de unde vin sau să-mi vorbesc limba. Ba dimpotrivă nu-mi doresc să am o altă cetățenie de exemplu.

Studiez chiar și acum limbile română și italiană fiindcă lucrez în domeniu. Studiez încă fiindcă sunt două limbi care-mi plac la fel de mult. Sunt pasionată și de limba latină și dialectele italiene pe care le studiez notandu-mi în fiecare zi cuvinte noi.

Ce mănânc eu? Îmi plac mult sarmalele și ciorba cu smântână, dar ador sushi chiar dacă nu am fost niciodată în Japonia. Dacă ar fi să aleg ce vreau să mănânc acum ar fi o ciorbă de vită cu leuștean și pește crud sau scoici cu pătrunjel verde. Nu e totul românesc dar pentru mine apetisant și foarte bun.

Ce aș vizită din România? Nimic, am văzut totul. Mi-aș vizita nășicile și verișorii care uneori mai dau un like pe Facebook. Nu i-am mai văzut de 9-10 ani.

Dacă m-aș întoarce în România? Categoric NU! La pensie voi locui într-o țară caldă cu mare și mult pește proaspăt.

Ce fac pentru România? Ajut românii să fie independenți financiar, le caut loc de muncă, îi îndrum să-și obțină drepturile. Îi ajut să-și promoveze tradițiile atunci când organizez o întâlnire oficială. Îi respect.

Ce fac pentru italieni? Același lucru, ba mai mult, îi ajut să ne accepte.

Ce fac pentru alte naționalități? Sunt OM.

Vă rog să citiți bine și spuneți-mi sincer: din punctul vostru de vedere mi-am pierdut identitatea și sunt de condamnat fiindcă eu, fiul, urmăm alt curs în viață și nu suntem prea legați de România?

Voi cum sunteți? Voi cum vedeți? Copiii cum sunt? Nu ezitați să scrieți tot ceea ce gândiți cu experiențe personale sau exemple. Totul e interesant de studiat.

Doina Butnaru