in

Honorius Barnisca, român candidat la Roma, din partea Lega Salvini: ”Pentru ca vocea noastră să fie auzită!”

Honorius Barnisca are 41de ani, este originar din Bixad, județul Satu Mare. Este căsătorit și tată a doi copii, a venit în Italia în urmă cu 21 de ani și este stabilit împreună cu  familia la Roma. Românul este corespondent al unui ziar din Satu Mare dar și colaborator  KANAL D – România.

Este candidat pentru Consiliul Comunal din Municipiul XIV la Roma, din partea Lega Salvini.  Este totodată simpatizant al PNL chiar dacă nu este înscris oficial în calitate de membru.

”Consider că au multe idei comune, în special în susținerea economiei prin politici de stimu lare și susținere a producătorilor locali. Ambele fac parte dintr-o coaliție de dreapta, fiind primele în coalițiile din care fac parte”, ne-a declarat el.

Honorius este și antreprenor la Roma, unde conduce de 8 ani un magazin alimentar cu produse românești. Și-a dorit ca să ofere ocazia conaționalilor, să rămână aproape de gustul  bucatelor  de-acasă.

„La început nu a fost ușor dar mulțumesc lui Dumnezeu că activitatea merge și reușesc să ajut  într-un fel economia națională dar și cea italiană.”, a precizat el

Moto-ul candidaturii mele este: ”Dintotdeauna în sprijinul comunității românești din Roma, punct de legătură între oameni și autorități pentru că este momentul ca împreună să fim mai  bine. Dintre noi, împreună cu noi pentru ca vocea noastră să fie auzită!”.

Adriana Maria Weissenbacher- Ancona

Nicolae Stan candidează la Misterbianco, în Sicilia: ”Asta înseamnă o egalitate a drepturilor noastre în țara în care trăim”

Andreea Arnăutu candidează pentru un loc de consilier local la Primăria Romei: ”Candidez pentru românii care au prins rădăcini aici”

Un român candidează la alegerile locale din Torino. Cristian Mihai Pascariu: ”Luați în serios importanța alegerilor!”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedie în Calabria, un tânăr român de 20 de ani s-a înecat în timp ce înota în mare

tornada Pantelleria

Tornadă apocaliptică în Pantelleria, doi morți aruncați din mașini și 9 răniți – VIDEO