Mădălina-Iuliana Muşat
Când oamenii pleacă departe, îşi iau cu ei speranţe, dorinţe, dar şi un pachet uriaş cu emoţii şi dor. Pentru că oricât de mare ai creşte, cândva ţi se va face dor să te întorci acasă. Dar tu, române, nu îţi pierde speranţa şi nu îţi amărî sufletul! Cândva te vei întoarce şi îţi vei regăsi trecutul în braţele originilor tale!
Când pământul pe care calci îţi e străin, plantează o fărâmă din tine pe oriunde treci! Caută locuri care îţi amintesc de casă, abandonează-te în muzica semenilor tăi, citeşte cărţi în limba în care ai spus pentru prima oară „mamă” şi păstrează-ţi românitatea.
Am citit recent în una dintre cărţile lui Dan Puric, o scurtă poveste despre o bătrână care fiind nevoită să plece în străinătate să îşi viziteze fiica, şi-a luat cu ea în bagaj câteva pietre de râu ca să-i treacă de dor de casă. Ia în bagajul tău orice te va readuce cu un pas mai aproape de ţara ta!
Inevitabil te simţi legat de oameni, de locuri, de momente… şi uiţi. Uiţi să rămâi legat de visul tău, îl laşi să se stingă. Aşa apare regretul… Păstrează vie amintirea şi nu uita de ceea ce îţi doreşti cu adevărat, pentru că timpul trece, e inevitabil, dar poţi să fugi de efemer, construind o fărâmă de eternitate în care să îţi zideşti nemurirea.
Repetă-ţi mereu în minte: „Mi-e dor, dar încă-mi amintesc…/În alt decor, acelaşi sentiment trăiesc!”. E vorba de sentimentul de apartenenţă la o naţiune, de dragostea faţă de ţara ta. Şi fii bun! Nu-ţi condamna ţara pentru că ai fost nevoit să pleci, nu e vina ei. Nu e vina pământului românesc… că tu eşti departe! Nu e vina pădurilor şi râurilor de acasă… că tu rătăceşti cu gândul la ele! Nu e vina casei în care ai crescut că iernile grele şi vântul… şi timpul au făcut-o din ce în ce mai fragilă.
În fiecare din noi există un strop de nostalgie. Ne ajută să ne păstrăm amintirile şi sentimentele vii. Fii nostagic şi curajos! Curajul nu înseamnă să faci ceea ce au reuşit toţi, ci să încerci să faci ceea ce-ţi doreşti cu adevărat, chiar dacă eşti singurul. Chiar dacă teatrul este vechi şi scena este goală, trăieşte-ţi viaţa ca şi cum ai fi în lumina reflectoarelor şi la final ar urma minute în şir de aplauze!
Trăieşte liber, dar simte-te dator să te întorci din când în când acasă. Bătrânii te aşteaptă cu mâini tremurânde şi lacrimi în ochi.
