Vasile David, rezident la Roma de 12 ani, a răbufnit în versuri la vremurile grele pe care le trăiesc mulţi dintre românii din Italia.
După o perioadă de integrare în care lucrurile păreau să meargă bine pentru el şi familie, şi-a pierdut locul de muncă, iar problemele de sănătate s-au adăugat situaţiei deja complicate.
Este a doua poezie pe care ne-a trimis-o spre publicare.
La taclale cu…criza
„-Sărut faţa ta urată,nestimabilă criză!
Ai intrat pe şest în lume şi în case fără viză,
Ai adus durere-n plus,prea uşor nu vrei să treci,
Dac-am doi pantofi de stângu’ de la mine nu mai pleci?!!!
M-ai vazut cu bube-n cap,cu un trening ramolit,
Zici…la acest gen de oameni, bine ai mai nimerit !!!
Ce-ar fi dacă te îndes într-o trainică valiză,
Şi să te trimit la mă-ta care te făcură-n…criză!
Sau să te pârlesc oleacă, ici,la margine de drum,
Să dau foc la valijoară şi să te transform în scrum?
Eşti de câţiva ani, matale, chiar a zilelor vedetă…
Ce? Şi-a dat miliardarul Maybach-ul pe-o bicicletă?
Eu cred că eşti vrăjeală de adormit…”crizoşii”?
Iar cei ce te născură-s bancherii şi burtoşii !!!”
„-Ha,ha,ha!Ascult-aici,băi,fraieraş coclit,
Eşti varză-n beci,bătrâne,sărac şi necioplit !!!
Păi ce vrei, măi frate, să mă duc la cel burtos?
Vin să te traduc pe tine, ăla e la pungă gros,
Are vile şi palate,bogăţii de dă pe-afară,
Şi pentru că e „deştept”,de la tine le furară!!!
Şi-i afacerist, băiete, turta-şi ţine peste spuză,
Iar pe mine mă uzează doar când mişcă fals din buză !!!
N-ai văzut? Nu am de-a face cu „tipoşii” din monden,
Ce-şi dau banii cât o casă să-şi ia unguent de ten,
Nu mă duc la deputat, nu mă duc la senator,
Ăştia-s mai şmecheri ca mine şi mă iau peste picior !!!
Nu trec nici pe la directori cu salarii fabuloase,
Nici pe la blonduţe, stii tu, sânii mari, dar…sunt frumoase…
Nu trec nici pe la fiţoase ce-au luat moşnegi ca soţi,
Că dacă s-ar tine rostul au copii printre nepoţi,
Se-nţelege de la sine,banul trage tot la ban,
Şi-asta cel mai mult se-ntamplă într-un anturaj urban…
Atunci,dacă eu sunt CRIZA,cine, oare, să mă simtă?
Mă duc în rural bădie, acolo e viaţa stramtă,
Sărăcia e lucie,oamenii-au ajuns fantome,
Au uitat ca să trăiască,şi-s cu gândul la arome.
Aicea e de mine, mă simt în largul meu în faţa unei babe ce n-are nici un leu,
Aici e prada bună, aici se joacă miza,
Aici sunt înţeleasă,că UNA ESTE…CRIZA !!!
Dar…sunt şi prin oraşe ce-n faţă îmi stau drepţi,
Cei ce mă inventară au fost…băieţi deştepţi !!!
Că lor le e mai bine şi au burţile mai grase,
Eu sunt pentru cei ca tine,cei cu maţele întoarse !!!”
„-Am înţeles, falsoaso, că eşti,doar praf în ochi !!!
Să chem să te descânte,să-ţi zică de deochi?
Căci tu, lucrezi urâto, doar pentru cei cupizi.
Ce să te rog: să pleci? sau să te sinucizi???!!!”
Vasile David, Roma, aprilie2013
