Robert Răducescu, prim-vicepreședinte PNL Diaspora și liderul asociației „România-Lombardia” anunță oficial începerea procesului de organizare a Comunităților românești din Diaspora, pentru alegerea unor structuri reprezentative în Diaspora. Până acum, românii din Diaspora au fost considerați o masă de manevră pentru politicieni. Este cazul ca situația să se schimbe, spune Robert Răducescu. Zilele trecute, mai mulți reprezentanți ai asociațiilor din Lombardia s-au întâlnit pentru a pune bazele unei Comunități românești în Italia, care pentru prima dată va avea lideri reprezentativi, aleși de rezidenții români. Iată anunțul lui Robert Răducescu:

”Astăzi, când se vorbeşte despre diaspora, se face referire la aproape 20% din populaţia României, emigrată în toată lumea, despre care se crede că se ştie totul dar, în realitate, se ştie foarte puţin.

Astăzi, când se face referire la diaspora, în discursuri ce se doresc a fi politice, se face referire la o masă amorfă, de care clasa politică se teme, dar pe care ar dori să o poată utiliza din ce în ce mai mult ca masă de manevră.

Şi asta pentru că nu există încă un organism care să reprezinte, în mod oficial, comunităţile de români din străinătate, un organism capabil să poată vorbi dar şi interveni în numele românilor care au fost nevoiţi să îşi părăsească ţara pentru a putea asigura supravieţuirea lor şi a familiilor lor din ţară şi mai apoi, din străinătate.

Este aceasta o problemă extrem de importantă, a cărei rezolvare nu mai suportă amânare. Este, dacă vreţi, simbolul aspiraţiei la egalitatea în drepturi a fiecărui cetăţean şi la eliminarea discriminării la care sunt supuşi astăzi cetăţenii români din străinătate.

Este o temă care atinge profund, sufletul romanului din străinătate, aceea de a fi cetăţean român în lume, de a avea un status social recunoscut şi aceea de a avea sentimentul apartenenţei la o comunitate, alta decât aceea a locului în care a emigrat, o comunitate bazată pe limbă, tradiţiile şi obiceiurile din ţară natală, România.

Ceea ce aş dori să realizăm, în Lombardia dar şi în alte părţi, dacă se vor putea depăşi micile orgolii şi interese personale, este o reformă pe care statul român ne-o datorează dar pe care, probabil, nu o va realiza vreodată. O reforma datorată şi tuturor acelor copii, acelor minori de naţionalitate română, care nu au simţit sau încercat vreodată sentimentul apartenenţei la o comunitate românească şi prin aceasta, sentimentul apartenenţei la naţia română. Este aceasta o reformă pe care statul român o datorează şi românilor din jurul României, care au pierdut sau nu au reuşit să dobândească vreodată cetăţenia română, dar care păstrează în cuget şi în simţiri românitatea lor şi nu pierd nicio ocazie pentru a o demonstra oriunde şi oricui.

Astăzi, Italia politică deschide porţile dobândirii cetăţeniei italiene către noii cetăţeni, discutând serios despre posibilitatea unui „ius soli” moderat, prevăzând acordarea cetăţeniei copiilor care se nasc pe teritoriul italian din părinţi imigranţi, părinţi care, la rândul lor, se află în Italia de cel puţin 5 ani şi în acelaşi timp, introduce conceptul „ius culturae” pentru copiii care au intrat în Italia înainte de împlinirea vârstei de 12 ani şi care au învăţat, cel puţin 5 ani, în şcolile italiene.

Sunt acestea nişte măsuri, de luat cu urgenţă pentru că minorii sunt o prioritate pentru orice naţiune, dar şi pentru că o parte a politicienilor italieni a înţeles că trebuie să se ia act de realitatea existentă şi să definească noi orizonturi ale drepturilor cetăţeneşti, să dea, astfel, posibilitatea, la cât mai multe persoane, să se simtă mândre de cetăţenia italiană.

Robert Răducescu: «În mod grosolan şi premeditat, s-a reuşit împiedicarea votului românilor din străinătate»

În tot acest timp, statul român şi incompetenta clasă politică românească înregistrează eşec după eşec şi faliment după faliment, în toate domeniile de activitate. Neagă, prin ignorare sau rea credinţă, un cadru legislativ favorabil creării, organizării şi dezvoltării comunităţilor româneşti din străinătate, negând astfel, la aproape 20% din populaţia ţării, recunoaşterea unui status social şi apartenenţa la o clasă, la o categorie socială, cum este cea a diasporenilor, negând în acelaşi timp, unei populaţii de peste 4.000.000 de români, dreptul de a fi mândri de naţionalitatea şi cetăţenia română, dreptul de a se simţi tutelaţi de statul român şi de ce nu, dreptul de a visa la un viitor în România.

Rămâne totuşi românilor posibilitatea de a se constitui în comunităţi şi de a cere autorităţilor din ţările de emigraţie, ca aceste organisme să fie recunoscute ca organisme sau instituţii de reprezentare oficială a intereselor cetăţenilor români din zonele respective, în raport cu autorităţile locale, regionale sau naţionale, după caz.

În acelaşi timp, această instituţie va putea fi un partener de dialog şi pentru misiunile diplomatice româneşti din străinătate, fără a se subordona acestora. Rămân deci, ferm convins de importanta creării şi organizării pe baze legale şi democratice ale Comunităţilor Româneşti din afara ţării şi sunt convins că acestea vor deveni laboratoarele care să furnizeze României o nouă clasă politica şi o nouă generaţie de administratori locali care să poată scoate ţară din mocirla în care a adus-o trădarea intereselor naţionale de către o şleahtă de aşa-zişi politicieni, de la lovitura de stat din decembrie ’89 şi până astăzi.

Robert Raducescu