in

Români din Roma și Padova au semnat ”Declarația de Reunire”: ”Frații în veci vor fi frați”

Anul Centenarului marcat prin semnarea Actului Unirii la Roma, eveniment organizat de către Asociația Dacia – preşedinte domnul Vitalie Ciobanu. Declarația Actului de Unire a fost semnată până în prezent de circa 105 localități din Republica Moldova, la care se alătură românii de pe ambele maluri ale Prutului dar care trăiesc în diaspora. O Diaspora Unionistă, cum ne place să spunem şi care pe data de 18 martie a organizat două evenimente consecutive de semnare a Actului Unirii: unul la Roma şi altul la Padova.

Casa familiei Ciobanu a devenit neîncăpătoare pentru cele peste 90 de persoane ce au depus prin semnătura lor dorința de unire cu țara „mamă”. Reprezentanți ai asociațiilor româneşti şi basarabene au dat glas aceluiaşi gând: „frații în veci vor fi frați ” şi „vrem să înfăptuim Unirea”.

Am salutat prezența în mijlocul nostru a domnului Rareş Cristea – preşedintele Federației Organizațiilor Româneşti din Italia care a citit Declarația de Reunire celor prezenți dar şi miilor de persoane conectate pe rețelele de internet, deoarece evenimentul a fost transmis în direct pe pagina Facebook a Asociației Dacia.

Pentru Unire şi-au trimis reprezentanții şi Asociația Ziua Unirii de la Spoleto prin persoana doamnei Roxana Parnichi şi a domnului Cârja Gheorghe.

Atmosferă încărcată de emoție, oameni cu sufletul frumos, cu spiritul patriotic şi dorința de a reuni familiile într-un singur stat unitar, toate acestea domneau în salonul atât de familiar multora dintre noi deoarece gazdele noastre organizează des serate literare.

Pe 25 martie, la Chişinău, va avea loc Marea Adunare Centenară, iar aici vor fi depozitate toate semnăturile obținute în sprijinul Marii Uniri. Şi tot la acea dată românii şi basarabenii din Verona se vor prinde într-o „Hora Unirii” în Piazza Marinai D’Italia .

Trăiască România Dodoloață!

Lăcrămioara Maricica Niță, Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

«Vă ard de vii»: Boss din ‘Ndrangheta arestat, le-a dat foc românilor pentru câțiva saci de gunoi

Ministerul românilor de pretutindeni s-a desființat