in

20 de ore întârziere: “odiseea” pasagerilor Roma- Bacău

ROMA 7 ianuarie 2010- Pe 5 ianuarie, 139 de români au aşteptat aproape 20 de ore în aeroportul Fiumicino, după ce zborul Blue Air Roma- Bacău a fost amânat, din cauza ceţei. Două cotidiane din Peninsulă, “La Repubblica” şi “Il Giornale”, s-au ocupat de caz şi au prezentat pe larg “odiseea” pasagerilor rămaşi blocaţi o noapte şi o zi în aeroport.

Avionul companiei low cost trebuia să decoleze de la Fiumicino, la puţin timp după miezul nopţii, mai precis la ora 00,30. Cei 140 de pasageri au ajuns în aeroport cu câteva ore înainte, deci pe data de 4 ianuarie. După ce au trecut de controale şi check-in, odată ajunşi în sala de aşteptare, românii au fost informaţi că avionul va avea întârziere. Astfel, zborul a fost amânat de mai multe ori, iar spre dimineaţă, pasagerii au fost anunţaţi că decolarea este anulată, din cauza condiţiilor nefavorabile de pe aeroportul din Bacău. O parte din pasageri s-au întors acasă, dar cei mai mulţi au ales să se fie reprogramaţi pentru zborul de la 19,30 către Bucureşti.

Ziarele din Peninsulă descriu nemulţumirea şi disperarea pasagerilor, care au avut de înfruntat aproape o zi întreagă în aeroport. Cei mai mulţi s-au plâns de faptul că nu au fost informaţi cu exactitate asupra motivelor întârzierii. Alţii s-au lamentat pentru condiţiile în care au fost nevoiţi să-şi petreacă noaptea. “Am dormit pe scaunele din sala de aşteptare, mă doare spatele şi mi-au înţepenit picioarele. Tot ce îmi doresc e să plecăm odată, chiar spre Bucureşti”, a spus reporterilor italieni unul din pasageri. O altă doamnă a povestit, dipserată, că nu va putea ajunge la înmormântarea mamei sale în România. Apoi, un cuplu de tineri, a declarat pentru “La Repubblica”: “avem un copil mic, trebuie să mergem în România să-i facem documentele, luni trebuie să fim din nou la Roma, la muncă, ce putem face?” Un alt pasager, Marius Mateiaş,  s-a plâns chiar pe pagina de social network a companiei: “Ruşine să vă fie, am stat la Roma ca să vin în România 24 ore – de pe 4 ianuarie pana pe 5 ianuarie 2011,nimeni nu ne dădea informaţii, am fost trataţi ca nişte gunoaie, cu o felie de pizza şi un pahar de suc nu se poate sta 24 ore”.

Contactaţi de Gazeta Românească, reprezentanţii Blue Air în Italia au declarat că zborul a fost amânat, şi ulterior anulat, din cauza condiţiilor meteorologice de pe aeroportul de la Bacău, care a fost închis pe durata întregii zile. Ei au mai precizat că pasagerilor le-au fost asigurate două gustări, iar familiile cu copii mici au primit lapte. In plus, călătorii care au dorit să-şi schimbe zborul, au putut alege să plece într-o altă zi şi în fine, celor care au dorit să se întoarcă la Roma, le-a fost asigurată rambursarea transferului.

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia/ 2011: Val de scumpiri la alimente, benzină, asigurări

TV- Până pe 31 ianuarie se plăteşte taxa Rai