in

A călcat cu jeepul un pensionar la Padova, condamnat la șase ani de închisoare

Cade acuzația de omor voluntar pentru Cristian Ioan. Patru ani și șase luni de detenție pentru omor din culpă (nu voluntar cum a cerut acuzarea care îl voia condamnat la 23 de ani) care ajung la șase ani în total, adăugând pedeapsa pentru furtul jeep-ului Toyota Rav 4 cu care a fost comis accidentul.

Este decizia Curții de Apel din Padova în privința lui Cristian Ioan, de 24 de ani, născut la Tecuci (România), care pe 28 martie 2012 la volanul jeep-ului furat, circulând pe contrasens pe o stradă din Padova, l-a ucis pe pensionarul de 76 de ani Goffredo Macolino.

Ioan este în închisoare de pe 3 aprilie 2012, când s-a predat, după ce a fugit în străinătate, mărturisindu-și imediat vina: „Eram la volanul mașinii Toyota… Am băut și am mers pe contrasens pe via Tirana, apoi…”.

Doi români morți într-un accident cu o mașină a carabinierilor, militarul achitat

Sentința prevede menținerea sa în închisoare, plus expulzarea din Italia după ispășirea pedepsei. Si celelalte pedepse decise de Curtea de Apel au rezultat a fi mai ușoare față de ce a cerut acuzarea. Valentin Marius Băcnașu, de 35 de ani, primul suspectat pentru accident, a fost condamnat la 8 luni pentru favorizare și conducere fără permis.

Tot pentru favorizare a fost condamnat la 8 luni Nicușor Lupu. Obuf Ilie, Luisa Barone și Gheorghe Pleșcan au fost achitați.

Veneau de la discotecă, 150 km pe oră în curbă: doi tineri morţi la Vigonza (Padova)

Ioan, sosit de câteva zile la Padova și component al unei bande de hoți activă în teritoriu, locuia într-un apartament pe via Melette 3. Pe 28 martie, la 18.30, a urcat la bordul mașinii Toyota Rav4 apăsând încă de la început cu putere accelerația pentru a ajunge la amicii Băcnașu și Lupu care îl așteptau într-un bar.

A ajuns imediat la 80 de km/h și a intrat pe via Tirana cu 90. Ultimii 20 de metri ai străzii sunt cu sens unic, dar Ioan nu s-a oprit, deși „semnul de sens interzis, situat la 16 metri de trecerea de pietoni (unde a fost lovit Macolino) este foarte vizibil…”.

Macolino, de 76 de ani, accidentat în timp ce traversa strada, a fost târât sub roțile mașinii de teren circa zece metri.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Roma, cere salariile restante, patronul îl înjunghie

Noul Badea Cârțan a trecut de Torino: „Voi depune la Columna lui Traian țărână de la Sarmizegetusa”