in

A ținut în sclavie conaționali, român condamnat la 20 de ani de închisoare la Catania. Ancheta „Boschetari”

Judecătorul de cameră preliminară din Catania l-a condamnat pe Lucian Milea la 20 de ani de închisoare. Milea a fost acuzat că făcea parte din banda anihilată în cadrul unei operațiuni numite „Boschetari” (numită cu acest termen românesc de poliția italiană), fiind acuzat de punere în sclavie, trafic de persoane, exploatarea pluri-agravată a prostituției, inclusiv cu minori.

Pentru aceste din urmă infracțiuni, alți membri au bandei au fost condamnați: Monica Iordan, 32 ani, a fost condamnată la 17 ani și opt luni și Alice Oprea, 32 ani la zece ani.

Conform investigațiilor echipei mobile Ragusa, coordonate de procurorul din Catania, banda recruta compatrioți din România, îi transfera în Italia și îi punea la munci agricole. Victmele erau persoane vulnerabile, analfabeți și săraci.

Cazarea „sclavilor” era mizerabilă, fără căldură, cu îmbrăcăminte luate de la deșeuri și alimente de calitate inferioara sau expirate: acestea constituiau singura „plată“ pentru lucrătorii exploatați, în schimbul muncii la câmp, iar câteva tinere, inclusiv minore, erau forțate să se prostitueze. Cine se răzvrătea, era bătut cu sălbăticie.

Poliția din Ragusa a reținut în total cinci români, în 2018, în cadrul operațiunii „Boschetari”

Atunci au fost arestați Lucian Milea, partenera sa, Monica Iordan, Alice Oprea, 31, Marian Munteanu și Marian Oprea.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Iohannis, mesaj pentru românii din diaspora: ”Şi nouă ne este dor de voi şi vă aşteptăm cu drag acasă”

Tăierea ajutoarelor sociale a închis barurile dintr-un sat: «Au banul lor și nu îl mai dau pe băutură, toți banii se duceau la crâșmă»