in

A ucis o româncă lângă Ancona, întreprinzător italian arestat

Un italian de 34 de ani, Carlo Orlandoni, întreprinzător rezident la Castelfidardo (provincia Ancona), a fost arestat pe 9 iulie de carabinieri pentru omucidere. Bărbatul este acuzat că în noaptea dintre 7 și 8 aprilie 2013 a ucis-o pe Adriana Mihaela Simion, de 26 de ani, prostituată de lux, înjunghiind-o de 30 de ori. Corpul a fost găsit de în casa pe care fata o închiriase, la Marcelli di Numana, în provincia Ancona.

Acolo Adriana Simion se prostitua, căutând clienți prin intermediul anunțurilor pe internet și în reviste. Întreprinzătorul neagă că ar fi ucigașul, însă judecătorul a confirmat arestarea. Orlandoni (foto), 34 de ani, celibatar, locuiește cu părinții și cu un frate la Fornaci di Castelfidardo, la câțiva metri de cazarma carabinierilor, și este patronul firmei OC, care se ocupă cu matrițe de oțel și care lucrează pentru importante firme automobilistice europene.

Un industriaș de succes, dar, potrivit anchetei, cu complexe de inferioritate și stângaci cu femeile. Mobilul uciderii tinerei femei încă trebuie lămurit. Carabinierii au ajuns la Orlandoni datorită cercetărilor criminalistice și în special în urma analizelor ADN. Sângele său a fost găsit pe corpul Adrianei Mihaela Simion. El a fost ultimul client întâlnit de fată pe 7 aprilie.

Italian condamnat la 18 ani pentru uciderea unei românce lângă Ferrara

Cum a explicat arestatul? La momentul reținerii, Orlandoni a vorbit de o ceartă care a izbucnit din cauza banilor. „Ea a fost cea care m-a amenințat cu un cuțit, l-am prins și m-am rănit”. Astfel a justificat Orlandoni prezența sângelui său pe corpul Adrianei Mihaela Simion. Ea l-ar fi amenințat cu acel cuțit, el ar fi neutralizat-o, rănindu-se, plecând apoi din vilă, fără a o ucide.

În acea dimineață au avut un raport sexual, apoi au petrecut timp împreună pentru a vorbi și a se confesa. Adriana Simion ar fi considerat acel timp un supliment, de plătit în plus. Voia 300 de euro în plus. Pentru acei bani ar fi izbucnit cearta. Printre clienții Adrianei, în agenda fetei, și un călugăr și doi medici. Carabinierii au găsit alături de nume posibilitățile financiare ale clienților.

Unii clienți erau dispuși să plătească tarife orare amețitoare pentru a putea rămâne mai mult cu frumoasa româncă, pentru a sta în compania sa peste timpul strict necesar raportului sexual. Unii cereau să fie însoțiți la ieșiri, să poată vorbi, să se confeseze.

Angelica Timiş, 35 de ani, ucisă de fostul iubit italian

Româncă de 19 ani, ucisă de un italian în Calabria

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cristian David: ”Vom încuraja consumul de produse românești în Italia”

Dați-i Moldovei o clasă medie