in

Accident nautic pe Lacul Garda, româncă de 32 de ani, internată în stare gravă la spital, cu politraumatism cranian sever

O româncă de 32 de ani, implicată într-un accident nautic, a ajuns în stare gravă la spitalul Maggiore Borgo Trento din Verona. Polițiștii italieni vor să stabilească modul în care s-a produs accidentul în care a fost implicată românca, care a avut loc pe Lacul Garda, în apropiere de localitatea Peschiera del Garda, cea mai vestică localitate a regiunii Veneto.

Conform observatornews.ro, care citează presa italiană, românca, identificată drept P. M. N., se afla pe o placă de jetsurf și se deplasa pe apă cu o viteză destul de mare. La un moment dat, femeia, stabilită de mai mulți ani în Trentino Alto Adige, a încercat să evite impactul cu o ambarcațiune și s-a lovit de o altă, suferind răni grave la nivelul capului.

Adusă pe mal, i-a fost oferit primul ajutor, apoi a fost transportată cu elicopterul, în cod roșu, la spital. A fost internată în stare gravă, dar stabilă, la Spitalul Maggiore Borgo Trento din Verona, cu politraumatism cranian sever, fiind în comă de gradul trei, cu prognostic rezervat.

Polițiștii au demarat o anchetă la fața locului pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Asigurarea RCA telefon

Asigurarea RCA poate fi dovedită, la controlul rutier, și prin prezentarea ei pe telefon. NU şi în străinătate!

Găsită moartă lângă o bază NATO din Sardinia, mister în jurul incidentului în care a fost implicată o celebră top-model