in

Atac mafiot în Calabria, un român a fost grav rănit, patronul lui executat pe loc prin împușcare

Un român a fost rănit grav în urma unui atac mafiot ce-l avea ca țintă pe Francesco Elia, un cunoscut afacerist italian. Românul era considerat mâna dreaptă a afaceristului italian. Tatăl afaceristului italian a fost asasinat într-un mod asemănător. Atacul s-a produs în localitatea Cassano all’Ionio, oraș din provincia Cosenza, regiunea Calabria.

Conform Gazzetta del Sud, citată de observatornews.ro, românul era considerat mâna dreaptă a lui Francesco Elia, iar cei doi au mers împreună pentru a vizita câteva dintre terenurile agricole deținute de italian. Cei doi se deplasau într-un Fiat Panda în momentul în care atacatorii au profitat de o zonă izolată și le-au tăiat calea cu un Alfa Romeo.

Elia a fost primul care a coborât din mașină, moment în care atacatorii au deschis focul. Românul s-a adăpostit în mașină, în timp ce Elia (foto) a încercat să se ascundă, însă a fost prins din urmă de atacatori și executat. Ancheta a scos la iveală că s-au tras zeci de gloanțe cu una sau două arme Kalașnikov. Polițiștii vor să afle cine a comandat atacul și care ar fi motivul.

De precizat că Alfredo Elia, tatăl lui Francesco Elia, a fost asasinat într-un mod similar în martie 1992.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Violeta Alexandru: Statul va plăti 50 la sută din salariul românilor care se întorc din străinătate şi se angajează în ţară

Ambasadorul George Bologan: ”Acum, românii pot merge în Italia DOAR PE CALEA RUTIERĂ, pentru că zborurile sunt suspendate”