in

Au jefuit o americană de origine română şi au fugit cu Jaguarul victimei

Poliţiştii italieni au arestat, la mijlocul lunii aprilie, doi fraţi români, consideraţi autorii unui jaf din octombrie anul trecut, de la Montegrosso (provincia Asti). Victima jafului: o întreprinzătoare din SUA de origine română, aflată în Europa pentru afaceri. Astfel, pe 16 aprilie au fost arestaţi fraţii Petruş şi Mirel Spiţă, 24 şi 22 ani, ambii locuind la Alessandria. Alte trei persoane sunt în continuare căutate.

Colonelul Fabio Federici, comandant provincial al carabinierilor din Asti a spus, în timpul unei conferinţe de presă că a fost “determinantă colaborarea Consulatului american din Torino”.

Jaful a avut loc în noaptea de 14 octombrie anul trecut într-o vilă din Montegrosso d’Asti. Victimele agresiunii brutale au fost Andreea Olteanu, o întreprinză toare americană de origine română, cei doi fii ai săi de 7 şi 9 ani şi un colaborator al femeii. Prada: circa 50.000 de euro.

Col. Fabio Federici a declarat: “A fost o operaţiune dificilă, însă am avut norocul de a beneficia de colaborarea Consulatului american din Torino care a utilizat experţii fabricantului “tabletei” furate întreprinzătoarei.

Specializaţi în radiolocalizare, aceşti experţi au descoperit că tableta fusese activată pentru câteva minute în oraşul Alessandria în zona în care locuiau hoţii. Un detaliu important pentru capturarea răufăcătorilor”.

Hoţii au descins în casă noaptea la ora 2, în timp ce toţi dormeau. Stăpâna casei dormea cu cei doi copii de 7 şi 9 ani şi într-o altă cameră dormea ca oaspete un colaborator financiar. Femeia sosise după-amiaza de la Copenhaga, iar soţul se afla de două zile la Bruxelles pentru afaceri.

Răufăcătorii au închis femeia şi copiii într-o cameră, în timp ce colaboratorul financiar, un tânăr de 29 de ani, a fost legat de mâini şi de picioare de un scaun şi supravegheat de unul din bandă.

Hoţii au furat bani, diferite obiecte din aur, ceasuri de valoare, trei televizoare şi paşaportul femeii, apoi au plecat cu maşina Jaguar a victimei parcată în curte.

Odată dată alarma, maşina a fost interceptată la puţin timp după ora trei de poliţia din Asti. După o urmărire, Jaguarul s-a ciocnit de un parapet la ieşirea pe autostradă, iar hoţii au abandonat maşina şi au fugit pe jos.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Editura românească Rediviva, înfiinţată la Milano

VIDEO/ Manifest contra „invaziei românilor”