in

Bergamo, româncă de 42 de ani, trimisă acasă de medici, suferă un infarct după jumătate de oră, acum zace în comă pe patul de spital

O mamă româncă e în comă din 20 noiembrie în Italia, în urma unui infarct suferit la doar o jumătate de oră după externarea din spital. Indignată, familia cere explicații medicilor. O anchetă a fost demarată și la spital. Starea în care se află Mariana Șerban este foarte gravă. De mai bine de două săptămâni, românca de 42 de ani zace în comă pe patul de spital. 

Soțul său spune că doctorii i-au dezvăluit că există riscul să treacă multă vreme până când se va afla dacă va putea fi salvată.

„Doar în 6 luni se poate afla dacă soția mea se va poate pune pe picioare sau va rămâne inconștientă pentru totdeauna în pat”, spune Petre Șerban.

Bărbatul de 48 de ani este indignat și cere explicații doctorilor de la spitalul Romano din Bergamo, unde, pe 20 noiembrie, românca s-a dus să ceară ajutor. Atunci, Mariana Șerban se simțea foarte rău, a povestit soțul româncei, pentru cotidianul Corriere della Serra, citat de observator.tv.

„Trebuia să mă duc la serviciu, dar Mariana mi-a cerut să nu o las singură. Mi-a spus că simte durere mare la un braț și în zona trunchiului. Are probleme cu hipertensiunea. Am dus-o la Spitalul Romano, unde i-au dat un sedativ și i-au făcut analize. Am stat cam o oră și jumătate – aproape două ore”, declară Petre Șerban.

Conform bărbatului, reacția personalului medical a fost surprinzătoare.

Îmi aduc aminte că era o femeie, nu știu dacă era medic sau asistentă, care îi repeta soției mele să nu exagereze, că era mai bine decât toți cei din sala de urgențe. I-au prescris un medicament pentru durere și ne-au trimis acasă”, afirmă bărbatul. 

Românul dezvăluie că, după doar o jumătate de oră, a urmat dezastrul.

„Mariana a leșinat dintr-o dată. Am sunat la numărul de urgență, dar apoi nu știam ce să mai fac. Când au venit salvatorii, mi-au spus că creierul ei nu mai era alimentat cu sânge de peste 24 de minute. Nu știu dacă-și va mai reveni”, mai spune românul.

Acum, Mariana Șerban e în comă la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Chiari. Soțul ei reacționează acuzator către medicii celuilalt spital, de unde femeia a fost externată.

„Sunt foarte supărat, mereu mă gândesc că putea fi salvată, acum vreau să știu ce s-a întâmplat”, exclamă Petre Șerban

Oficial, rudele româncei nu a depus o plângere, însă autoritățile medicale din Bergamo au anunțat că Spitalul Romano va fi vizat de o anchetă.

Mariana Șerban și membrii familiei ei sunt stabiți de 20 de ani în Italia. Românca are 3 copii: doi fii de 18 și 26 de ani și o fiică de 24 de ani. În Italia, familia a trecut prin multe necazuri.

O dramă s-a consumat în 2017, când fiul cel mare, Ionel Șerban, a fost implicat într-un accident mortal, când s-a lovit cu mașina de un zid, în localitatea Palosco. Atunci, doi tineri de 14 și 17 ani au murit și alți doi adolescenți au fost răniți. În urma tragediei, Ionel Șerban a fost condamnat la 2 ani, 5 luni și 10 zile după gratii. În timp ce mama sa e în comă în spital, tânărul așteaptă în aceste zile să fie dus la închisoare, pentru executarea pedepsei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Citiți aici despre acel caz:

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Milano, un român de 64 de ani a murit de frig pe stradă, primarul Giuseppe Sala face apel la cetățeni: „Semnalați aceste situații”

Cine împarte, parte îşi face. Aleşii, marii beneficiari ai majorării salariului minim pe economie