in

Comerciant italian achitat pentru uciderea unui hoţ român

„Achitat pentru că nu există dovada vinovăţiei sale”. Angelo Cerioli, comerciantul din Caravaggio (localitate din provincia Bergamo), cel care a împuşcat un hoţ român, a fost achitat pe 23 ianuarie de tribunalul din Bergamo.

Cerioli l-a împuşcat, acum un an, pe un hoţ surprins în timp ce încerca să fure echipamente din magazinul său de unelte agricole şi grădinărit, ucigându-l. Comerciantul fusese iniţial acuzat de omor calificat, acuzaţie încadrată apoi de procuror ca exces din culpă de legitimă apărare. Judecătorul a spus că nu există dovada vinovăţiei sale.


Fapta datează din noaptea dintre 24 şi 25 noiembrie 2012. La ora 3 noaptea, Angelo Cerioli, de 54 de ani, s-a trezit auzind zgomote care proveneau din magazinul său, de la parterul locuinţei sale. Se afla în casă cu soţia şi cele două fiice ale sale.

Când a ieşit, a văzut nişte răufăcători care loveau cu un baros vitrina, cu intenţia evidentă de a intra pentru a fura echipamentele pentru grădinărit expuse.

În acel moment comerciantul şi-a luat pistolul Taurus calibrul 38 şi a tras de la fereastră în direcţia hoţilor. Două gloanţe l-au centrat în plin şi l-au ucis pe Dumitru Baciu, român de 46 de ani, domiciliat la Milano, cu denunţuri anterioare pentru furt. Celălalt hoţ a fugit.

„Sunt dezamăgită. Aceasta nu este dreptate – a comentat văduva lui Baciu. Una e să comiţi un furt, altceva e să ucizi”. Avocaţii femeii sunt gata să facă recurs la Curtea de Casaţie.

Decizia judecătorului divizează opinia publică. Preşedintele provinciei Bergamo, leghistul Ettore Pirovano, care a fost primarul localităţii Caravaggio şi îl cunoaşte pe Cerioli, se arată „mulţumit de rezultatul procesului. Arma sa era deţinută regulamentar şi a acţionat într-un moment de agitaţie, în timp ce propria locuinţă îi era invadată. Sunt fericit că judecătorul a înţeles excepţionalitatea faptului”.

De părere opusă este deputata socialistă Pia Locatelli: „Dacă începem să acceptăm că soluţia justă este cea de a ne face dreptate de unii singuri – a declarat pentru Bergamonews –, riscăm să intrăm într-un tunel fără ieşire. Trebuie să recurgem la sistemul nostru judiciar, să lăsăm organele competente să se ocupe de aceste fapte”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un editorial din Corriere agită spiritele: “Favorizarea imigraţiei din lumea creştin-ortodoxă în defavoarea celei din lumea islamică”

Forum economic România-Italia la Florența, organizat de CCIRO Italia: „Întâlnirea va deveni anuală”