in

Condamnat pentru viol în Italia, arestat după 9 ani, polițiștii au pus în executare un mandat european de urmărire

Poliţiştii din Corabia, judeţul Olt, au prins un tânăr de 34 ani, dat în urmărire internaţională, care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea. Bărbatul a săvârşit infracţiunile pentru care a fost condamnat în 2011.

Bărbatul în vârstă de 34 ani, condamnat la cinci ani şi jumătate de închisoare pentru viol şi complicitate la sustragerea unor bunuri, a fost depistat pe raza localităţii Corabia, de unde şi este, la acest moment fiind în arestul IPJ Dolj, în aşteptarea extrădării.

”Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Poliţiei oraşului Corabia au depistat un bărbat urmărit internaţional pentru comiterea infracţiunilor de viol şi complicitate la bunuri sustrase, fapte comise pe teritoriul Italiei.  La data de 10 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au pus în executare un mandat european de arestare, emis de autorităţile judiciare din Italia, pe numele unui bărbat, de 34 de ani, din oraşul Corabia, condamnat la pedeapsa cu închisoarea. Pentru punerea în executare a mandatului de arestare, poliţiştii olteni au beneficiat de date şi informaţii oferite de Biroul SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române“, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.  

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Olt au prezentat bărbatul Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Craiova, unde a fost dispusă măsură reţinerii pentru 24 de ore, ulterior acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia are sistemul de taxare cel mai apăsător din Europa, impozitele au crescut din nou

O stradă dintr-o localitate din Italia poartă numele unui orășel din România, ideea unui preot român