in

Italia, copil român născut în ambulanță, după ce mama a fost trimisă acasă de medici

Copil român născut într-o ambulanță şi nu într-un spital ​​spital, așa cum ar trebui să fie în 2021, titrează presa din Italia. Protagoniştii aventurii, cu final fericit (mama și fiul nou-născut sunt bine), un cuplu cu domiciliul în Casalmaggiore: tatăl este de naționalitate română, mama, din Republica Moldova.

Cei doi au mers la spitalul din Cremona când femeia a acuzat dureri neobişnuite. Medicii au crezut că femeia are doar simple dureri de burtă şi după consult, a trimis-o acasă, spunând că nu a sosit timpul să nască, scrie oglioponesw.it.

Caz halucinant în România. Pacient transferat de la un spital la altul, fără degetul amputat. Asistenta de pe ambulanţă a uitat recipientul

În realitate, după câteva ore, femeii i s-a rupt apa şi a fost contactată imediat o ambulanță pentru transport sigur și rapid la spitalul Maggiore din Cremona. Nașterea a avut loc la bordul ambulanței, cu personalul de la bord care a reușit cu succes să ajute mama și nou-născutul. Copilul a venit pe lume la jumătatea distanței dintre Casalmaggiore și Cremona.

Un caz similar a avut loc în urmă cu câteva săptămâni, atunci când un alt copil s-a născut într-o mașină privată, de acestă dată, în comuna Solarolo Rainerio (la 25 km de Cremona).

Cu acestă ocazie, presa locală a făcut apel către autorități să fie redeschisă secția de maternitate „Punto Nascite Oglio Po” din Vicomoscano, care a fost închisă la data de 31 octombrie 2018. Distanța până la spitalul din Cremona, în unele cazuri,  atunci când bebelușii se grăbesc să vină pe lume, poate fi prea lungă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 5]
viata badanta italia

Marinela, o femeie din Botoșani, a explicat ce înseamnă să fii badantă în Italia

italia a treia doza

Italia pregăteşte un nou DECRET pentru a stimula vaccinarea cu a treia doză