in

Coșmarul unui șofer român în Italia, trimis în judecată după ce o femeie l-a denunțat că umblă dezbrăcat

Totul s-a întâmplat în Italia. O femeie a văzut lângă un TIR un bărbat fără pantaloni şi a anunţat imediat carabinierii. Avocatul şoferului surprins dezbrăcat povesteşte că, din acel moment, clientul său a trăit coşmarul vieţii sale. Povestea începe în vara acestui an. 

Şoferul român de TIR, în vârstă de 58 de ani, se afla în Italia, în regiunea Marche. S-a gândit să facă o baie în mare şi a lăsat camionul într-o parcare din provincia Pesaro e Urbino. Când s-a întors, şi-a schimbat hainele ude, a urcat la volanul TIR-ului şi şi-a continuat drumul. Nici prin gând nu-i trecea ce avea să urmeze.

O femeie îl văzuse dezbrăcat lângă vehicul şi anunţase imediat poliţia. Potrivit publicaţiei Corriere Adriatico, italianca a recunoscut că nu-l cunoaşte pe bărbat, nu a avut niciun contact cu el şi chiar a precizat că acesta nu o observase. 

Chiar dacă românul a explicat de ce nu avea pantaloni în momentul în care a fost văzut de italiancă, poliţiştii i-au întocmit dosar penal, iar cazul a fost preluat de un procuror. Au urmat alte audieri, iar în cele din urmă procurorul de caz a trimis dosarul în instanţă sub acuzaţia de comitere a unor acte obscene în public.   

”Clientul meu a fost văzut dezbrăcat, cu pantalonii daţi jos, dar tocmai se întorsese de la mare şi se schimba de hainele ude. În prezent, actul obscen în public nu mai constituie o infracţiune penală, cu excepţia când acesta este făcut în prezenţa minorilor. Dar femeia era singură şi nu erau alţi martori. Nu era nici măcar în apropierea unui loc frecventat de minori, cum ar fi o şcoală. De aceea, am cerut să fie achitat”, a declarat avocatul românului, Olindo Dionisi, citat de ziarul italian.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
draga olteanu matei

A murit Draga Olteanu Matei. «Nu cred că o mai duc mult», spunea îndrăgita actriţă în urmă cu câteva luni

Trei români arestați în Monza, exploatau la muncă minori aduși din România. „Găsiți în condiții de igienă și psihologice inumane” VIDEO