in

Doi italieni ucişi cu toporul, arestat un român de 30 de ani

Roma – 18 noiembrie 2011- La sfârşitul lunii iulie, localnicii din Artena, de lângă Roma, au fost şocaţi de o dublă crimă atroce, rămasă, până acum, fără autor. După o anchetă care a durat cinci luni de zile, de acel omor a fost acuzat un român de 30 de ani, găsit prin Interpol de poliţiştii români şi predat, pe 17 noiembrie, colegilor italieni.

Omorâţi cu toporul, apoi arşi

Pe 29 iulie, corpurile carbonizate ale lui Bruno Lanna de 53 anni, şi cel al unui prieten al său, Mario Mattozzi  de 66 ani, au fost descoperite de către carabinieri într-o livadă de măslini, lângă tâmplăria uneia dintre victime.

Deşi criminalul şi-a ars victimele, cadavrele prezentau numeroase semne de violenţă. Medicii legişti au putut constata că cei doi bărbaţi au fost ucişi cu lovituri de topor în cap.

Ancheta

Carabienierii au demarat imediat o anchetă pentru a descoperi autorul crimei, iar cercetările s-au concentrat imediat asupra unui angajat român al lui Bruno Lanna, proprietarul tâmplăriei. După cinci luni de investigaţii, poliţiştii ar reuşit să-l găsească pe bărbat prin Interpol: fostul angajat fugise în ţară.

Astfel, după ce a fost semnalizat prin Interpol de carabinierii din Frascati, poliţiştii români l-au arestat pe bărbat în ţară şi l-au predat colegilor italieni în seara zilei de 18 noiembrie. Românul este  acuzat de omor dublu.

În cursul dimineţii de vineri a fost programată o conferinţă de presă la sediul provincial al carbinierilor din Roma, în cursul căreia vor fi prezentate detalii ulterioare legate de ancheta care a dus la arestarea românului.

Vom reveni cu detalii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Youtube a scos din circulaţie piesa antiromânească „Fac un măcel”, la cererea unei asociaţii româneşti din Spania

Bucureştiul – locul 24 din Europa în topul destinaţiilor de shopping/ Roma, pe locul 4