"Este imposibil să descrii tristeţea ochilor lor şi mirosul vieţii lor. Un miros acru, alcoolic. Mirosul marginalizării": astfel descriu cei doi reporteri vechea hală în care trăiesc doi români de 34 şi 44 de ani. Cei doi sunt angajaţi în reconstruirea capitalei abruzzeze, lucrează fără contract, plătiţi la săptămână, cu teroarea constantă că cineva ar putea să-i descopere: "Când suntem la lucru privim mereu în jur, dacă vine cineva fugim".
Înainte de a veni în această hală (care are acoperişul din azbest) trăiau cu chirie într-o cameră: 650 de euro pe lună pentru cincisprezece metri pătraţi. Când au sosit aici, mai erau alte trei persoane care apoi au plecat.
Se pregătesc să-şi petreacă iarna fără încălzire, fără curent, fără apă; nu se plâng: "Nu, nu ne este frig. Ne-am obişnuit". Au câteva lumânări pentru a avea puţină lumină seara, pături, două saltele ridicate de la pământ cu stinghii de lemn, un scaun, sticle, ferestre cu geamuri sparte. La Aquila deja de câteva săptămâni noaptea este sub zero grade.
"Suntem la limita demnităţii umane" – scriu cei doi jurnalişti care au descoperit acest adăpost din întâmplare, atraşi de câteva haine întinse la uscat în mijlocul unei zone industriale.
Românii nu au o maşină. În fiecare dimineaţă la şapte, cineva trece să-i ia şi îi aduce seara înapoi. Schimbă firma la fiecare şapte, cincisprezece zile. De la "patroni", cum le numesc ei pe persoanele pentru care lucrează, primesc 50 de euro pe zi; plata se face o dată la una-două săptămâni, fără niciun tip de contract: "Nu vreau să lucrez la negru, dar aici nu există reguli", afirmă unul dintre ei. Nu există pentru nimeni.
Materialul realizat de cei doi reporteri a circulat mult în reţea şi a ajuns în mass-media locală. Era de aşteptat ca cei doi să poată fi cel puţin contactaţi de forţele de ordine. Nimic.
În mod evident munca la negru la Aquila face parte din joc: "Dincolo de un sentiment de gol şi neputinţă, există câteva întrebări. Câţi asemenea muncitori străini există a căror existenţă se ignoră? Cine exploatează aceste persoane, le cunoaşte condiţiile de viaţă? Cine exploatează aceste persoane, a dormit vreodată fără calorifere la Aquila în plină iarnă? Poate exista o reconstruire a oraşului făcută şi de sclavi? Da, sclavi. Nu există un alt cuvânt", au comentat cei doi reporteri pentru agenţia Redattore Sociale.