in

După ce a ucis doi bătrâni italieni, un cioban român este „vânat” de mafia siciliană

Un român acuzat de dublă crimă în Italia, a intrat şi în atenţia mafiei. Florin Scurtu, de 22 de ani, a ucis doi pensionari italieni în vara acestui an şi problemele lui par să fie tot mai grave.

Românul lucra de un timp pentru o familie siciliană înstărită care deţine mai multe turme de oi. Angajat ca cioban, românul a intrat într-o zi, la începutul lunii iunie, într-un conflict cu vecinii care deţineau un domeniu în apropiere, fraţii Filippo şi Calogero La Monaca. Cei doi i-au reproşat românului că animalele au intrat pe terenul lor, scrie Adevărul, citând La Reppublica.

Lucrurile păreau însă că se vor calma, până când într-o zi cei doi fraţi au fost descoperiţi fără suflare, la distanţă de 100 de metri unul de celălalt. Potrivit La Repubblica, unul dintre ei avea capul zdrobit, iar trupul celuilalt zăcea carbonizat, lângă o maşină. Într-o primă fază, anchetatorii au crezut că au de-a face cu o răfuială în stil mafiot.

Asta cu atât mai mult cu cât cei doi fraţi făceau parte din clanul La Monaca, o cunoscută familie de mafioţi, responsabilă de violenţele care au avut loc în zonă, încă din anii 80-90. Filippo şi Calogero erau membri influenţi ai unui clan sicilian, ceea ce i-a alarmat şi mai mult pe poliţiştii care se aşteptau la izbucnirea unui adevărat război între familiile mafiote din zonă. Însă cercetările i-au purtat pe o altă pistă, iniţial aflată în plan secund. Aşa s-a aflat de cearta violentă dintre ciobanul român şi cei doi fraţi, astfel că Florin Scurtu a fost dus la audieri.

Portalul Grandangolo.it scrie că românul şi-ar fi recunoscut vina. Mai mult, în urma examinării înregistrărilor telefonice ale victimelor şi ale suspectului, dar şi ale imaginilor înregistrate de sistemele de supraveghere video din localitate s-a stabilit că românul a fost prezent în data de 14 iunie 2019 la locul crimei. Ciobanul din România este acuzat de uciderea celor doi frați și se află în închisoarea Caltanissetta. Problemele lui de abia încep, deoarece mafioții au promis că vor răzbuna moartea celor doi membri ai clanului mafiot.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

Înspăimântată de Covid-19, o femeie din Italia nu s-a dus la medic și a ajuns să fie operată pentru o tumoare uriașă

Italia a schimbat condițiile de intrare în țară pentru români