Menu
in

Foggia, român de 57 de ani, mort pe câmp, în timpul recoltării de roșii

Tragedie pe câmpurile din localitatea Serracapriola, provincia Foggia, din regiunea Puglia, unde un muncitor agricol de 57 de ani, de naționalitate română, a murit în timpul recoltării de roșii. Potrivit presei italiene, tragedia s-a petrecut vineri după-amiază.

Bărbatul, pe numele său Radu Cheleneagra, era angajat cu acte în regulă la fermă. Se pare că bărbatul ar fi suferit de o boală și i s-a făcut rău. Omul s-a retras la umbră, într-o remorcă situată în apropierea câmpului de legume.

Pentru că nu s-a întors timp de câteva ore, colegii lui s-au dus să-l caute și l-au găsit prăbușit la pământ, fără viață.

Sunt deja în curs investigații ale Carabinierilor, coordonate de procuratura din Foggia. Autopsia va clarifica cauzele decesului, fiind cauzat aproape sigur de un stop cardiac.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version