in

Frosinone, câștiga 380.000 de euro și trei case, româncă acuzată că ar fi falsificat testamentul bătrânului de care a avut grijă

O îngrijitoare româncă din Italia e acuzată că a falsificat testamentul unui bătrân de care a avut grijă, pentru a-i lua peste 380 de mii de euro din conturi și 3 case. Femeia a fost trimisă în fața justiției.

Procurorii italieni au finalizat acum ancheta în cazul româncei de 50 de ani, însă scandalul a pornit de mai multă vreme. Românca l-a îngrijit pe Bruno Magnante, un italian din Veroli, localitate din provincia Frosinone.

Potrivit Il Messaggero, îngrijitoarea i-a câștigat încrederea pensionarului și ajunsese să se ocupe și să decidă totul în casă. Italianul de 60 de ani ajunsese astfel să conviețuiască alături de româncă, mai spune ziarul.

Anul trecut însă, starea lui Bruno Magnante s-a agravat și a murit într-un spital din Ciociaria, după ce a fost internat și la alte 3 clinici.

După decesul bărbatului, spre surpriza familiei acestuia, românca s-a prezentat la notar cu un document, susținând că e testamentul italianului, care i-ar fi lăsat astfel cei 389 de mii de Euro pe care îi avea în conturi, dar și cele 3 case pe care el le-a avut în proprietate.

Cele două surori ale pensionarului mort nu i-au dat crezare însă îngrijitoare. Li s-a părut suspect faptul că documentul era scris cu litere mari și au făcut plângere Procuraturii din Frosinone.

În urma rezultatelor expertizei grafologice, s-a stabilit că documentul este un fals. Potrivit frosinonetoday.it, doar semnătura italianului era veridică.

Practic, documentul inițial avea un alt text, scris de pensionar, dar, printr-o anume procedură, românca a reușit să îl șteargă, păstrând doar semnătura bărbatului. Ea a completat apoi cu litere mari textul prin care trecea pe numele ei averea decedatului, scrie presa italiană, citată de observator.tv.

Procurorii italieni au pus-o astfel sub acuzare pe româncă pentru fals și înșelăciune și au anunțat trimiterea ei în judecată. Îngrijitoarea urmează să fie adusă în fața justiției pe 4 februarie 2020.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Badantă româncă acuzată de furt, ACHITATĂ DE TRIBUNAL după opt ani de procese cu bătrâna care o denunțase

Brianza, român de 23 de ani, spulberat pe trecerea de pietoni de o mașină condusă de o bătrână, a murit în drum spre spital