in

Frosinone, român lovit mortal apoi abandonat pe marginea străzii, șoferul pirat era beat: ”Am crezut că e un mistreț”

Un român în vârstă de 53 de ani a fost ucis în Italia de un șofer care l-a abandonat în stradă și a fugit. Poliția a reușit să-l prindă pe fugar, un italian de 76 de ani, care, a ieșit pozitiv și la testul de alcoolemie. Accidentul tragic s-a produs la marginea localității San Donato Val di Comino, din provincia italiană Frosinone.

Românul a fost izbit de o mașină sâmbătă seară. A fost aruncat pe asfalt și abandonat acolo de șoferul care a demarat și a fugit. Potrivit presei italiene, citate de observator.tv, victima a fost găsită de ceilalți șoferi, care au sunat la numărul de urgență. Românul de 53 de ani încă era în viață, dar a murit din cauza rănilor grave, la scurt timp după impact.

Cazul a fost preluat de carabinierii din regiune, care, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, au reușit să îl identifice pe șoferul ucigaș, dar și mașina cu care a comis accidentul. Este vorba despre un italian de 76 de ani din localitatea Gallinaro, care a declarat polițiștilor că a crezut că a lovit un porc mistreț, scrie frosinonetoday.ro. Mașina sa, un Alfa Romeo 147, a fost sechestrată de anchetatori.

Biciclist român ucis de un pirat al străzii pe via Pontina. Se caută un Iveco de culoare albă