in

Şi-a violat cumnata ca să-şi răzbune fratele

Un muncitor român de 18 ani a fost arestat ieri, 9 iunie, de poliţiştii italieni în localitatea Bracigliano- lângă Salerno- în Campania, fiind acuzat că şi-ar fi violat cumnata, tot româncă. Motivul: femeia, de 38 de ani, i-ar fi interzis soţului- de care este despărţită- să-şi vadă fiul, în vârstă de un an- se arată într-un comunicat emis de Carabinierii din Mercato San Severino.

Femeia a depus pe 23 mai o plângere împotriva cumnatului său, povestind poliţiştilor ceea ce i s-a întâmplat. A spus că, în acea zi, tânărul a invitat-o să-l însoţească pentru a o conduce la soţul ei, care i-ar fi dat banii necesari intretinerii copilului. După ce a convins-o să se urce pe scuter cu el, tânărul ar fi dus-o într-un câmp din apropiere, unde ar fi violat-o şi ar fi bătut-o. Apoi a dus-o acasă, obligând-o să nu spună nimic nimănui, altfel ar fi ucis-o.

Românul şi-a justificat fapta în faţa poliţiştilor, spunând că a vrut să-şi răzbune fratele, care este ţinut departe de propriul copil. Tânărul a fost închis în penitenciarul de la Salerno, în aşteptarea procesului. El este acuzat de violenţa sexuală şi vătămare corporală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O româncă din Palermo îşi închiriază uterul pentru 15.000 de euro

Ion Iliescu se va întâlni duminică cu românii de la Roma