in

Ioana şi Claudia, româncele de la petrecerile lui Berlusconi

La începutul lunii ianuarie, procuratura din Milano a demarat o anchetă penală care îl vizează direct pe premierul Silvio Berlusconi, suspectat de trafic de influenţă şi relaţii sexuale cu o presupusă prostituată minoră de origine marocană, Ruby El Mahroug.

In contextul anchetei, ziarele din Peninsulă au publicat o serie de detalii descoperite de magistraţi şi unele fragmente de interceptări telefonice în care apare din nou numele româncei. Mai precis, anchetatorii vor să afle mai multe detalii despre contractele unor apartamente de pe strada Olgettina 65, în care ar locui “protejatele lui Berlusconi”, printre care s-ar afla şi românca Ioana Vişan, alături de alte trei tinere: Elisa Toti, Aris Espinoza, Barbara Guerra, informează Pupia Tv.

Ioana Vişan- originară din Argeş, împreună cu o altă româncă, Ioana Claudia Amarghioale, ar fi participat ca dame de companie la o petrecere organizată de premierul italian în seara de 25 august 2010. Conform cotidianului „Corriere della Sera„, din verificările poliţiei judiciare, rezultă că la petrecerea organizată de premier au fost invitate patru fete străine: “româncele Ioana Claudia Amarghioale şi Ioana Vişan brazilianca Iris Berardi şi rusoaica Raissa Skorkina”.

Miruna Cajvaneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alegeri 2011/ Riano- campanie electorală în română

„Inginerul” cărţilor de credit clonate, arestat la Torino