in

Ion și Gheorghiță au sărit cu picioarele pe capul patronului: „Ne plătești prea puțin”

Și-au bătut la sânge angajatorul pentru că nu considerau potrivită plata primită. Doi români, Ion și Gheorghiță Cojoc, de 33 și 38 de ani, au fost arestați de carabinieri pentru tentativa de omor comisă în noaptea de 10 august la Giaveno (Torino).

Victima, un fermier italian de 26 de ani, Andrea Aldighieri, a fost internată în comă la spitalul Cto din Torino. Potrivit mărturiei unui martor, cei doi au sărit de mai multe ori pe capul bărbatului în timp ce acesta era inconștient din cauza loviturilor primite. Agresiunea a avut loc în ziua de naștere a victimei.

Cei doi frați l-au așteptat pe angajator într-o piață din apropierea unui restaurant din Giaveno. „Banii pe care ni i-ai dat sunt prea puțini. Vrem alții”. În fața refuzului lui Aldighieri, cei doi români s-au enervat și de la insulte au trecut la picioare și pumni.

A luat bătaie și un alt bărbat care se afla în compania victimei. Acesta a povestit: „Când ne-au atacat era circa ora 2.30. Continuau să ne lovească în față fără milă. Nu se mai opreau”. Aldighieri a căzut la pământ. „Dar pentru ei nu a contat”.

Unul dintre ei a sărit cu picioarele de mai multe ori pe fața victimei. „Eram terorizat – povestește celălalt tânăr agresat -. Din fericire am reușit să fug și să chem ajutoare”. Temându-se de sosirea forțelor de ordine, agresorii au fugit, dar carabinierii i-au găsit aproape imediat.

Angajatorul a suferit o operație neurochirurgicală de urgență. În afară de un grav traumatism cranian și facial, victima a suferit și o fractură la mandibulă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Icoanele care ne privesc pe noi

Cursuri gratuite de italiană pentru adulţi străini