in

Italia, a venit să lucreze la cules piersici, fără să-i pese că avea o condamnare, român dat jos din autocar și arestat

Un autocar plin cu români care mergeau la cules de piersici, în Italia, a fost oprit pentru un control de rutină la granița Italiei cu Slovenia, iar unul dintre pasageri nu a mai apucat să-și continue drumul, fiind imobilizat de polițiștii de frontieră. Drumul românului spre ferma unde urma să lucreze a fost întrerupt brusc de polițiștii de frontieră italieni. Fusese condamnat la închisoare pentru un furt comis în 2013.

O dată cu redeschiderea granițelor, Italia are de a face cu un nou val de muncitori sezonieri proveniți din estul Europei și, în special, din România. Conform observatornews.ro, așa s-a întâmplat și zilele trecute când, dinspre Slovenia, se pregătea să intre în Italia un autocar plin cu români care mergeau la cules de piersici.

Polițiștii de frontieră italieni au tras autocarul pe dreapta, pentru un control de rutină. Așa au aflat că unul dintre pasageri, un bărbat de 50 de ani, este căutat de mai mulți ani de autoritățile italiene. Bărbatul fusese condamnat la două luni și 20 de zile pentru implicare într-un furt comis în 2013, în Ravenna.

Românul nu și-a mai continuat drumul spre ferma unde ar fi trebuit să lucreze la cules de piersici. A fost ridicat de polițiști, cu tot cu bagajul său, și dus direct în închisoarea Coroneo din Trieste.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia a înregistrat CEL MAI MIC număr de cazuri anunţat de autorităţi după primele zile ale epidemiei: doar 122 în ultimele 24 de ore

Papa Francisc vizite

Va părăsi Papa Francisc Vaticanul în acest an? În 2019 a avut un număr record de vizite în 11 ţări