in

Va părăsi Papa Francisc Vaticanul în acest an? În 2019 a avut un număr record de vizite în 11 ţări

Papa Francisc vizite

După un record în 2019, când Papa Francisc a vizitat 11 țări, pandemia de coronavirus poate face ca 2020 să fie primul an fără călătorii papale în afara Vaticanului, din 1978.

„În stadiul actual, având în vedere situația internațională de sănătate, nu este programată nicio călătorie a Sfântului Părinte în străinătate, pentru acest an”, a declarat pentru Télam purtătorul de cuvânt al Papei, Matteo Bruni, scrie ellitoral.com.

Din cauza coronavirusului, Pontiful a trebuit să amâne călătoria programată deja în Malta, pentru 31 mai, precum și turneul care ar fi trebuit să-l poarte pe Jorge Bergoglio în Indonezia, Papua Noua Guinee și Timorul de Est, în prima săptămână a lunii septembrie.

Ultima dată când nu au existat voiaje papale în afara Vaticanului a fost în 1978, în așa-numitul „an al celor trei papi”, din cauza decesului lui Paul al VI-lea, scurtul pontificat de 33 de zile al lui Ioan Paul I și apoi întronizarea lui Ioan Paul al II-lea. Astfel, potrivit surselor Vaticanului, călătoriile în Malta și voiajul din Asia de Sud-Est și Oceania vor fi reprogramate pentru anul viitor, deși totul va depinde de evoluția pandemiei.

A vizitat 11 ţări în 2019, printre care şi România

În 2019, Papa a vizitat un număr record de 11 țări, în voiajele sale în Panama; Emiratele Arabe Unite; Maroc, Bulgaria și Macedonia de Nord; România; Mozambic, Madagascar și Mauritius; și Thailanda și Japonia.

De la întronizarea sa, în 2013, Bergoglio a efectuat 32 de călătorii în care a vizitat 52 de țări, de pe patru continente, așteptând călătoria în Papua Noua Guinee pentru a pune piciorul în Oceania, pentru prima dată.

Primul papă care a călătorit cu avionul în afara Italiei a fost Paul al VI-lea, într-o vizită în Israel și Iordania, între 4 și 6 ianuarie 1964. Ulterior, Ioan Paul al II-lea a efectuat 104 călătorii în afara Italiei, în timp ce Benedict al XVI-lea, 24 de voiaje.

Italia, a venit să lucreze la cules piersici, fără să-i pese că avea o condamnare, român dat jos din autocar și arestat

Noii sclavi din Italia: schimburi de 26 de ore la 1,5 euro pe oră. Regularizarea este un eșec