Menu
in

Ladispoli, copil român de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni de mașina unui italian, circula fără revizie și asigurare de 12 ani

Un accident grav s-a întâmplat ieri dimineață, la Ladispoli, în Via Roma, unde un copil român de zece ani, în timp ce traversa strada cu mama lui, a fost lovit pe trecerea de pietoni de o mașină Fiat 600, condusă de un bărbat de șaptezeci de ani din Ladispoli.

Medicii au ajuns imediat la fața locului și i-au transportat la spital cu răni grave. Potrivit polițiștilor, mașina în care se afla pensionarul italian nu mai avea ITP-ul făcut de 12 ani și nici asigurare. 

Din primele evaluări se pare că mașina nu a fost supusă reviziei timp de doisprezece ani, de asemenea nu a fost asigurată, din acest motiv a fost imediat sechestrată de Poliția locală din Ladispoli și a fost dusă la un depozit judiciar. Șoferul riscă sancțiuni administrative și penale severe.

Din primele informații reiese faptul că copilul a fost transportat la spitalul Bambin Jesù din Roma, cu un traumatism cranio-cerebral. 

Din păcate, scrie presa italiană, creșterea numărului mașinilor care circulă fără asigurare nu se oprește, există o creștere foarte mare a celor care circulă fără documente în regulă, o situație cu adevărat îngrijorătoare.

Napoli, bebeluș român salvat de la moarte de doi polițiști italieni.Tatăl micuțului era beat și panicat

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version